„Prințul” familiei Hagi se întoarce acasă! Ianis, postare senzațională după reușita din meciul cu St. Johnstone: „Mama mi-a promis asta”

„Prințul” Ianis Hagi se întoarce fericit acasă, după ce a reușit să înscrie în partida dintre Rangers și St. Johnstone. El și-a exprimat extazul printr-o postare pe Facebook, în care arată că mama lui i-a promis că îi va găti bucate tradiționale în cazul în care va marca.

Glasgow Rangers este lider detașat în Scottish Premier League. Echipa lui Steven Gerrard este la 16 puncte peste marea rivală Celtic, după victoria, 3-0, de pe terenul lui St.Johnstone.

Ianis Hagi, postare senzațională pe rețele sociale: „Mama mi-a promis că-mi gătește bucate tradiționale”

„Am obținut cele trei puncte în această seară. Mă întorc acasă, iar mama mi-a spus că va găti bucate tradiționale românești dacă o să înscriu în seara asta”, a postat Ianis Hagi pe Facebook. El a mai atașat o fotografie în care apare în timpul „plecăciunii”, acesta fiind modul său de a se bucura după ce marchează un gol.

Ianis Hagi a fost decisiv la primul gol al întâlnirii, reușit de Roofe, și a marcat ultimul gol, în minutul 47. Presa din Scoția nu a lăsat neobservată revenirea lui Ianis Hagi. ”Începe să arate de ce Gerrard l-a cumpărat definitiv!”, au scris publicațiile de la Glasgow.

„Ianis Hagi a avut un meci superb azi. A contribuit la deschiderea scorului și, bineînțeles, a marcat al treilea gol. Hagi începe să arate de ce Steven Gerrard l-a cumpărat definitv”, a scris Daily Record.

„Hagi a avut o primă parte a sezonului frustrantă în mare parte, dar cu siguranță și-a arătat pretențiile că vrea să joace mai mult, fiind implicat în două dintre cele trei goluri”, a notat și BBC.

Ianis Hagi a fost scos de pe teren în minutul 82 al disputei și înlocuit cu Cedric Itten.

Publicat: 24 12. 2020, 00:15