FCSB va juca luni seară de la ora 20.00 cu Farul, iar antrenorul Elias Charalambous ar putea să nu se bazeze pe Florinel Coman și Luis Phelipe, ambii cu probleme medicale de ultim moment.
Cele două echipe se vor întâlni pe Arena Națională în runda a 24-a din sezonul regular al Superligii.
Mihai Stoica, managerul general de la FCSB, a dezvăluit că Florinel Coman a răcit serios și nu s-a antrenat duminică, astfel că acesta ar putea absenta în partida de luni seară. Și parca nu era de ajuns, oficialul „roș-albaștrilor” a mai dat încă o veste proastă suporterilor FCSB.
Și anume că și Luis Phelipe, brazilianul transferat în această iarnă de la Poli Iași, a lipsit la antrenamentul de duminică.
„Coman are niște probleme. E răcit și astăzi nu s-a antrenat. Sper din toată inima să doarmă bine în noaptea asta și mâine să fie apt. Dar nu știm dacă va putea să joace. Luis Phelipe a lipsit și el de la un antrenament. Avem ceva probleme. Nana nu are încă permisul de muncă”, a spus Mihai Stoica la OrangeSport.
Pentru meciul cu Farul, FCSB nu se va putea baza nici pe golgheterul campionatului, Darius Olaru, care este suspendat, și nici pe atacantul Andrea Compagno, aflat pe picior de plecare de la echipă.
Antrenorul Elias Charalambous are numai cuvinte de laudă la adresa lui Gică Hagi și a echipei sale, însă asta nu-l împiedică să își dorească enorm să mai adauge trei puncte în visteria echipei, trei puncte care ar putea menține diferența de principalele urmăritoare, CFR Cluj și Rapid.
„Toate meciurile sunt dificile, mai ales acesta, când întâlneşti campioana, care îl are antrenor pe cel mai mare jucător din istoria României. Suntem într-o formă bună, trebuie să arătăm asta şi mâine, pentru a lua cele trei puncte”, a declarat Elias Charalambous.
Ca un fapt inedit, în ziua meciului, Gică Hagi va împlini 59 de ani, iar antrenorului lui FCSB îi dorește să fie fericit, dar nu după meciul de luni seară. ”Nu ştiam că va fi ziua lui, dar îi urez de acum la mulţi ani, o legendă s-a născut. Sper să fie sănătos, zâmbitor, şi îi urez la mulţi ani. Nu e despre fotbal, îşi va sărbători ziua de naştere, cu siguranţă. Sper că nu va fi fericit pentru rezultat”, a încheiat tehnicianul „roș-albaștrilor”.
Conform ultimelor informații, până duminică seară se vânduseră peste 10.000 de bilete pentru duelul FSCB-Farul, programat luni seară, de la ora 20.00, pe Arena Națională.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER