Ce a hotărât instanța! Procesul care poate schimba totul la Dinamo: Elyass Bucurică și Dorin Șerdean, față în față în sala de judecată. Fostul președinte a cerut dizolvarea Asociației Peluza Cătălin Hîldan
Procesul care poate schimba totul la Dinamo are, luni, un nou termen la Judecătoria Sectorului 2. Dorin Șerdean a solicitat dizolvarea Asociației Peluza Cătălin Hîldan, acționarul societății care administrează clubul și principalul creditor al SC Dinamo 1948 SA. În ultimii ani, APCH a fost implicată în mai multe tranzacții. A preluat, în baza unor împrumuturi virate în club, acțiuni de la Ionuț Negoiță (până la 20,06% – în anul 2020) și a vândut către Red&White (în februarie 2023, o cotă de 8%). Fostul președinte al „câinilor” și Elyass Bucurică- președintele APCH- vor fi în sală și își vor încrucișa întrebări prin avocații părților. Un eventual câștig al omului de afaceri ar putea dinamita situația clubului! Rămâi pe ProSport pentru a afla toate detaliile din acest proces.
Procesul care poate schimba totul la Dinamo are, luni, un termen care se anunță incediar. Elyass Bucurică și Dorin Șerdean, față în față în sala de judecată
UPDATE 14:20. Sedința a început la 13:00 și a durat aproximativ o oră. În sală au fost prezenți Dorin Șerdean și Elyass Bucurică, președintele APCH, care a fost citat în calitate de martor. După o oră, la cererea avocatului APCH s-a mai acordat un termen pentru data de 04.03.2024.
Știrea inițială:
La Judecătoria Sectorului 2 are loc, luni, un nou termen în procesul deschis de Dorin Șerdean, acționar al SC Dinamo 1948 SA cu o cotă de 0,1% împotriva Asociației Peluza Cătălin Hîldan, care deținte 12,06% din societatea care administrează clubul care evoluează în Superliga.
Fostul președinte executiv al „câinilor” din perioada Pablo Cortacero cere dizolvarea APCH care, pe lângă cota socială deținută, este și principalul creditor al SC Dinamo, cu aproximativ trei milioane euro vărsați în ultimii ani. APCH este inițiatorul programului Doar Dinamo București, prin care fanii dinamoviști – și nu numai- au strâns sume importante ce, ulterior, au fost virate în club, în mare parte, sub formă de împrumut, bani care au asigurat supraviețuirea echipei.
APCH, creditorul cu cea mai importantă decizie în Adunarea Generală a Creditorilor
După aprobarea Planului de Reorganizare modificat cu prelungirea perioadei de implementare – septembrie 2023-, poziția APCH a devenit și mai importantă. Cu cea mai mare creanță (5.830.859 lei – la categoria creditorilor beneficiari ai unor cauze de preferință), suporterii acționari au cea mai importantă poziție în Adunarea Generală a Creditorilor, astfel că, orice decizie poate fi votată cu acceptul exclusiv al asociației.
- Vezi AICI DETALII din culise despre procesul dintre Dorin Șerdean și APCH, cine sunt membrii asociației și ce reclamă fostul președinte în fața judecătorului
- Așa s-a desfășurat ultimul termen în procesul în care Dorin Șerdean a cerut dizolvarea APCH
Termenul de luni devine foarte important și, în același timp, interesant, după ce instanța a hotărât ca Dorin Pavel Șerdean, care se află sub pedeapsa arestului la domiciliu, să fie interogat și a încuviințat proba cu înscrisuri cu o limitare a întrebărilor la 10 întrebări (pentru Dorin Pavel Șerdean). În plus, judecătorul a aprobat proba testimonială pentru martorul Bucurică Elyass Nicola (președintele Asociației Peluza Cătălin Hîldan), cu un număr de 5 întrebări.