UPDATE | Gabriel Berceanu, director de comunicare la FRF, a sunat la ProSport pentru a face următoarea declarație: „Doresc să confirm oficial că nu are nicio legătură vizita de azi a procurorilor DNA cu plângerea lui Iacov”
Primele de 650.000 de euro pe care Răzvan Burleanu, președintele FRF, și membrii Comitetului Executiv și le-au acordat în vara lui 2016, drept răsplată pentru calificarea naționalei la Europene, fac – cel mai probabil – obiectul descinderii de azi a procurorilor DNA la „Casa Fotbalului”.
FRF a refuzat să ofere informații despre speță, lăsând să se scurgă, „pe surse”, ideea că ar fi vorba de niște contracte semnate de Ionuț Lupescu în perioada când era director executiv la federație, în urma articolelor scrise de Răzvan Burleanu în ultimele zile, pe site-ul său.
Surse judiciare au afirmat însă, pentru Mediafax și ProSport, că „e vorba de un dosar mai vechi”.
Cel mai probabil, ar fi dosarul cu numărul 13406/2017, plecat de la plângerea făcută de Tudor Iacov pe 4 septembrie 2017. ProSport a scris, în exclusivitate, despre subiect.
Astăzi vă prezentăm și textul plângerii penale făcute de patronul de la Progresul București. Iacov i-a reclamat pe conducătorii FRF pentru infracțiunile de înșelăciune, abuz în serviciu, neglijență în serviciu, uzurparea funcției și obținere ilegală de fonduri. Sunt vizați Răzvan Burleanu, Octavian Goga, Gino Iorgulescu, Valeriu Argăseală, Florin Prunea, Auraș Brașoveanu, Ștefan Stana, Alexa Krenek, Marius Burcă, Cătălin Cighir, Cristian Vornicu, Alin Cioban, Emilian Hulubei, Kyros Vassaras, Radu Vișan, Gabriel Bodescu și Adrian Stângaciu. Aceștia sunt reclamați, în calitate de membri ai Comitetului Executiv, pentru mai multe încălcări ale legilor și regulamentelor despre care presa a scris în ultimii 4 ani.
Pe listă se află aprobarea unor prime de sute de mii de euro de către Comitetul Executiv care funcționează ilegal, după ce statul român a respins definitiv componența acestuia, dar și finanțarea centrelor de excelență declarate ilegale de MTS, primirea unor cluburi care nu au Certificat de Identitate Sportivă.
Citiți mai jos, în facsimil, plângerea penală depusă de Tudor Iacov la DNA, cea care a stat, cel mai probabil, la originea vizitei f[cute de procurorii însoțiți de ofițeri de poliție judiciară la sediul FRF.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER