Programul etapei a 7-a din Liga 1 a fost modificat! Veste excelentă pentru dinamoviști: vor juca din nou în weekend

Modificări în programul etape a 7-a din Liga 1! Meciul dintre Dinamo și FC Argeș, care ar fi trebuit să se dispute vineri, 27 august, a fost mutat o zi mai târziu, sâmbătă, 28 august.

Măsura a fost luată după ce suporterii dinamoviști s-au plâns că meciurile echipei lor favorite sunt mutate numai în timpul săptămânii, iar aceștia nu pot fi prezenți pentru că sunt la locurile de muncă.

Astfel, joi seară, mai mulți suporteri ai lui Dinamo au mers și au protestat în fața sediului RCS & RDS, afișând două bannere explicite: „În goana voastră nebună după bani și audiență / Ați uitat adevărata esență, fotbalul crește prin prezență” și „Cu toții la Constanța!”.

Veste excelentă pentru dinamoviști! S-a modificat programul etapei a 7-a

Astfel, Liga Profesionistă de Fotbal a decis să facă modificări în ceea ce privește etapa următoare din Liga 1, pentru ca toată lumea să fie mulțumită și să nu mai apară reproșuri. Iată cum arată programul complet al etapei:

Vineri, 27 august

FC Voluntari – Chindia Târgoviște, ora 18

FCU Craiova – Farul Constanța, ora 21

Sâmbătă, 28 august

Dinamo București – FC Argeș, ora 18

Rapid București – CSU Craiova, ora 21

Duminică, 29 august

Sepsi Sfântu Gheorghe – FC Botoșani, ora 18:15

CFR Cluj – FCSB, ora 21

Luni, 30 august

Academica Clinceni – CS Mioveni, ora 18

Gaz Metan – UTA Arad, ora 21

Două formații, pe un singur stadion

În această rundă, Dinamo și Academica Clinceni vor juca pe același stadion, în „Ștefan cel Mare”. Arena din Clinceni este în reparații, iar oficialii echipei au trebuit să găsească rapid o soluție avarie, până când se vor termina lucrările.

Dinamo joacă sâmbătă, cu FC Argeș, iar două zile mai târziu, în „Groapă” revine CS Mioveni pentru duelul cu Academica Clinceni. Argeșenii au jucat în „Ștefan cel Mare” și etapa trecută, atunci când au învins-o pe Dinamo cu scorul de 1-0.

Publicat: 20 08. 2021, 21:17