Proiectul ‘CSA Steaua’ a fost demarat oficial: Ion Ion, noul antrenor al echipei! „Nu au existat negocieri cu clubul lui Becali și nu există! Vom solicita înscrierea în liga a patra!”

CSA Steaua a susținut o conferință de presă în care a fost anunțat noul antrenor al echipei. Ion Ion, fost jucător la clubul din Ghencea, va conduce de pe banca tehnică noul proiect. Fost jucător al echipei în perioada 1971-1980, Ion Ion a declarat că spera să fie numit în funcția de antrenor și s-a declarat mulțumit de proiectul demarat de Clubul Sportiv al Armatei.

„Am sperat că o să fiu antrenor. E o bucurie imensă pentru mine. E un proiect extraordinar. Sunt pregătit pentru munca asta. Am mai lucrat la nivelul ăsta. Cred că vom reuși. Steaua e un brand mare, atrage și jucători care vor să facă parte din acest proiect. Nu e ușor, dar am oameni serioși în spatele meu. Am simțit ce înseamnă susținerea. Sper să reușim împreună. Urmărim jucători din Liga 4, Liga 5. Toți antrenorii se duc la meciuri, facem statistica cu ce am văzut. În orice caz, la sfârșitul lui iunie trebuie să avem lotul format. Suntem în discuții în legatură cu staff-ul tehnic. Încă ne gândim”, a declarat Ion Ion în cadrul unei conferințe de presă.

Marius Lăcătuș, managerul general al formației, a precizat că s-a aflat în discuții cu mai mulți tehnicieni, însă unii dintre ei au refuzat să se alăture noii echipei dat fiind faptul că încep dintr-o ligă inferioară, iar alții se aflau sub contract și nu putea da curs propunerii. Lăcătuș a precizat că noul antrenor are mână liberă în ceea ce privește alcătuirea lotului .

Lăcătuș a mai afirmat că din punctul său de vedere nu există niciun conflict între CSA Steaua și echipa lui Gigi Becali și speră ca în cel mai scurt timp posibil echipa lui Ion Ion să ajungă în prima ligă și să se dueleze cu formația aflată acum în primul eșalon.

„Nu a fost deloc ușor ținând cont de tot ceea ce reprezintă clubul Steaua. Nu e ușor să alegi un antrenor. Am discutat cu mai mulți antrenori, am discutat cu mai mulți steliști. Am ajuns la concluzia că Ion Ion e cel mai potrivit ținând cont că e în club de 2 ani de zile. Ceilalți doreau ca activitatea să o înceapă la un nivel superior ori alții erau sub contract. Cred că a fost cea mai bună variantă și mă bucur că toți cei din conducerea clubului au agreat. Sper ca împreună să ajungem în situația în care să ne îndeplinim obiectivele. Jucători? Am spus că antrenorul are mână liberă să aducă. Noi îl vom sprijini. Ne dorim ca antrenorul să fie implicat 100%. Vom încerca să îmbinăm utilul cu plăcutul. Vom încerca să avem jucători talentați, de perspectivă, dar ne dorim și jucători cu experiență. Nu vom ajunge în situația în care să aducem jucători cu o experienta foarte bogată. Vom aduce jucători care vor face fața celor 2+2 sezoane. Ne dorim ca la sfârșitul lunii iunie să avem la dispoziție 50-60 de jucători ca mai apoi să începem pregătirile cu 25 de jucători. Va trebui după să vorbim cu cluburile de care fac aparțin. Nu va fi ușor, dar cred că vom forma un lot bun și să ne îndeplinim obiectivele. Nu e ușor să iei jucători de la Liga 2, dar vom încerca. Nu vrem să ne întindem prea mult. Nu ne dorim acest lucru. Vom încerca să aducem jucătorii pe care ni-i dorim.

Nu avem nicio problemă cu echipa care evoluează în Liga 1. Să nu va gândiți că avem ceva cu echipa care evoluează în Liga 1. Sperăm să ajungem la nivelul lor și să le fim adversari. Nu am nimic cu cei de acolo. N-o să auziți din gura mea că țin cu Dinamo„, a declarat Marius Lăcătuș în cadrul unei conferințe de presă.

Cristian Petrea, comandantul clubului din Ghencea, a afirmat că CSA Steaua este echipa care este de fapt continuatoarea Stelei și, în consecință, nu va exista niciun fel de negociere cu clubul lui Gigi Becali. De asemenea, Petrea a mai afirmat că CSA Steaua se va înscrie în liga a patra.

„Continuatoare Stelei suntem noi. Noi avem drumul nostru și mergem mai departe. Nu au existat negocieri cu clubul lui Becali și nu există. La sfârștul lunii iunie, CSA Steaua va înainta solicitarea pentru înscrierea în Liga 4. Ne dori să începem un proiect mic pe care să-l dezvoltăm în fiecare an. În 2020 vrem să înscriem echipa în Liga 1”, a declarat Cristian Petrea în cadrul unei conferințe de presă.

Publicat: 29 03. 2017, 13:33
Actualizat: 29 03. 2017, 14:40