Marius Șumudică (51 de ani) nu mai știe să parieze, iar pronosticul dat înaintea derby-ului Rapid – Dinamo nu a avut nicio legătură cu ceea ce s-a întâmplat în prima repriză de la Mioveni.
Marius Șumudică, antrenorul care chiar a fost suspendat după ce a pariat pe meciuri din Liga 1, nu mai e inspirat când vine vorba de pronosticuri.
Antrenorul în vârstă de 51 de ani a prefațat partida Rapid – Dinamo din prima etapă a play-out-ului Ligii 1, iar acesta a transmis că ar paria pe un meci închis, cu goluri puține, dar doar în prima repriză s-au înscris patru goluri.
Marius Șumudică nu a nimerit nici pronosticul dat în ceea ce îl privește pe Adrian Bălan, atacant despre care susținea înaintea meciului că „nu e îm formă”. Acesta a înscris golul de 3-1, dintr-o lovitură liberă de senzație.
„Am căzut în capcană, am crezut că vor fi goluri puține. Au fost, totuși, trei goluri din faze fixe. Dinamo a marcat pe o neatenție a fundașilor rapidiști.
Să mă ierte Dumnezeu, nu știu cum a luat Dinamo acele goluri. Portarul putea s-o respingă cu capul. A șutat Bălan de la 30 de metri, nu înțeleg ce a făcut Figuieredo. Am nimerit cu fundașii centrali ai lui Dinamo, dar n-am nimerit-o în ceea ce privește golurile”, a spus Marius Șumudică la pauza meciului Rapid – Dinamo, atunci când scorul era 3-1.
Partida dintre Rapid și Dinamo din prima etapă a play-out-ului s-a încheiat cu victoria echipei lui Adi Mutu, scor 3-1.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER