ProSport vă prezintă poveștile fotbalului mic și eroii lui
Astăzi, meciul de baraj pentru promovarea în Liga a V-a dintre Puchenii Moșneni și Șoimii Apostolache și povestea atacantului cu un singur ochi
Barajul pentru promovarea în Liga a V-a, județul Prahova. Partida se desfășoară la câteva străzi de „Ilie Oană”, pe un teren lăsat moștenire de epoca socialistă la pachet cu o fabrică de textile ce pe vremuri era „mândria firului de mătase”. Din „mândria” prezentată de un riveran cu părul alb, au mai rămas halele, câteva geamuri sparte și un gard mare, de tablă, cucerit aproape în totalitate de rugină și buruieni. Meciul începe după ce sunt verificate legitimațiile, pe teren, cu strigare și confruntare cu poza. „Așa e domne”, la meciurile astea importante unii încercă să aducă pe câte unu” mai bun. Trebuia să se joace miercuri, dar a fost doliu național pentru oamenii ăștia din Muntenegru și au amânat-o pentru azi”.
Azi e sâmbătă, iar la 11 fix, arbitrul fluieră pentru prima oară. „Ă‚știa în albastru sunt mai buni, la ăia în alb joacă și primaru’, ăla, cinciaru'”. Să vă facem totuși prezentările: „Ă‚ia în alb, cu primaru”, cinciaru”” sunt Șoimii Apostolache. Adversarii, „ăia în albastru”, Progresul Puchenii Moșneni. Iar domnul de lângă noi are dreptate. Echipa comunei de pe DN 1 pare mai legată. „Uite-te la băiatu” ăsta cu 11. Ce voință! Are un ochi de sticlă, dar e cel mai bun, așa a fost și în primul meci de la baraj, a dat două. V-am zis eu că ăștia sunt mai tari. Ce naiba, domne”!”.
Patru goluri, o cupă și o diplomă
Adevărat, e 1-0 pentru Puchenii Moșneni, după ce atacantul indicat înscrie cu o lovitură de cap. Golul îi trădează handicapul. Pleoapa dreaptă nu se închide nici în momentul în care mingea este lovită cu fruntea. „Stați să-l vedeți în repriza a doua, ăștia cad fizic toți, iar el o să-i alerge rău”. Până la pauză se face 3-0, iar băiatul care vede mingea doar cu ochiul stâng mai înscrie o dată. La reluare, cei aflați în avantaj trec la călcâie, iar primarul execută perfect o lovitură liberă. Vinclu curat și e 3-1, apoi 3-2. Pentru prima oară domnul de lângă noi pare că nu a mai nimerit viitorul.
Se aleargă pe rupte, trosnesc tibiile. La vreo cinci minute trebuie acordat drept la replică pentru că i-am pus la îndoială cunoștințele. Băiatul cu 11 pe spate înscrie din nou după ce driblează vreo trei adversari plus portarul. Apoi este faultat în careu și tot el transformă. Mai rămâne timp pentru niște pumni pe la mijlocul terenului, ceva despre mama arbitrului, două „roșii”, un penalty transformat pentru Apostolache și niște amenințări. Scor final, 5-3 pentru Pucheni…
Mulțumim pentru documentare și întrebăm cum îl cheamă pe băiatul cu ochiul de sticlă: „Mîntjală, vezi că i-au dat ăștia o cupă și o diplomă pe care scrie și prenumele, parcă George, așa am văzut. Colegii lui îi spun Rudi, cică are vreo 23 sau 24 de ani, e născut în 90″.
Am marcat 42 de goluri anul acesta. Aș fi vrut să-mi depășesc recordul din sezonul trecut, tot 42 de reușite, dar zece etape am avut piciorul în gips George Mîntjală, atacant Progresul Puchenii Moșneni
Atacantul joacă de 16 ani la aceeași echipă, Progresul Puchenii Moșneni
George Mîntjală n-a încercat niciodată să joace la un nivel mai înalt, convins fiind că handicapul lui îl va împiedica să progreseze
Felicitări pentru promovare. Am înțeles că ai 23 de ani și mă gândesc că îți dorești să joci cât mai sus… Stai. De unde 23? Am aproape 30, 29 împliniți în aprilie (n.r. – ne gândim la domnul cu părul alb care de data asta chiar a greșit).
Și de când joci fotbal? De la 16 ani, numai aici, la Puchenii Moșneni.
Nu ai încercat și mai sus? Te-am văzut și pot să spun că ești peste nivelul ligii a V-a… Fotbalul îl joc din plăcere, nu am vrut să merg mai departe pentru că știam dinainte că voi fi respins din cauza problemei mele. Cum am mai spus, m-am obișnuit cu răutățile, cu jignirile, acum doar încerc să mă feresc de ele. Îmi mai strigă câte unu’ pe la meciuri, dar nu-l bag în seamă. Înainte îi răspundeam, dar am ajuns la concluzia că nu ai ce să le ceri.
Dar ai fi vrut să primești această șansă? M-am gândit la un moment dat. Au fost niște discuții să plecăm mai mulți băieți, dar a picat totul. Erau șanse mici să mă ia cineva, aveam nevoie de un antrenor care să-mi dea încredere, așa că am renunțat de mult. În plus, nici nu știu până la ce nivel aș fi fost acceptat cu problema mea. Nu cred că aș fi trecut vizita medicală. Dar nu-mi pare rău, fotbalul e o plăcere pentru mine!
Cum s-a întâmplat accidentul? Aveam patru ani. Eram acasă la unchiul meu, în garaj. Mă jucam cu niște baterii de armată și exact când să mi se spună să plec, bateriile mi-au explodat în mâini. Am ajuns la spital și de atunci am rămas fără un ochi. Am crescut de mic așa, poate că ar fi fost mai greu dacă mi se întâmpla mai târziu.
Cât de greu îți este pe teren cu acest handicap al tău? Nu-mi mai este greu. Viața te pune în niște situații pe care trebuie să le treci oricum ar fi.
Te-am întrebat asta pentru că i-ai zis unui coechipier, în timpul meciului, „mi s-a părut că e aproape de tine”… Sincer, cel mai greu mi-e când mă aflu pe partea dreaptă, dar mă străduiesc. La faza de care spui tu nu i-am pasat pentru că avea om lângă el, era marcat bine, iar el mi-a cerut pasa.
„M-am obișnuit cu jignirile”
Dacă nu ai fi avut această problemă, crezi că ai fi putut fi un fotbalist mult mai bun? Până la ce nivel crezi că ai fi putut ajunge? (Răspunde imediat) Cel puțin în Liga I. Poate dacă făceam măcar junioratul, alta era situația. Mă mândresc în schimb cu verișorul meu, Nini Popescu, de la Petrolul. El o să ajungă sus de tot.
Ce înseamnă fotbalul pentru tine? Nu știu cum ar fi fost viața mea fără fotbal. Poate că tristă, urâtă, fără așa mulți prieteni ca acum. Și nu mă consider talentat, ci doar muncitor. Pe teren mă consum enorm, țip, îmi cert colegii, urăsc să pierd chiar și o minge. Eu sunt direct, dacă un coleg greșește o pasă, îl înjur, îl cert, nu mă ascund. Sportul m-a ajutat să mă integrez mai ușor în societate, să-mi găsesc locul, să-mi câștig respectul.
Ai simțit vreodată compasiune din partea oamenilor doar pentru faptul că ai acest handicap? Nu am nevoie de mila nimănui, nici de vreun ajutor, vreau să fiu privit ca o persoană perfect sănătoasă și normală. Sincer, nici nu-mi place să vorbesc prea mult despre handicapul meu. Îți spun ceva, în trecut am jucat împotriva unui băiat care era surdo-mut. Nu înțelegeam de ce nu se oprește când fluieră arbitrul, iar colegii lui ne-au spus ce problemă are. Era un jucător bun. Tot la noi în județ a jucat un băiat fără o mână, a suferit accidentul când trebuia să meargă la Dinamo. Ce ghinion a avut, era un fotbalist foarte bun și la fel de bun a rămas și după ce și-a pierdut brațul.
Crezi că unele uși nu se ți s-au deschis din cauza acestei probleme? Da, de foarte multe ori. Au fost momente în care m-am simțit marginalizat, respins, dar credința în Dumnezeu m-a făcut să merg mai departe.
Ce faci când nu joci fotbal? Joc fotbal! Pe sintetic, m-a luat nașul meu la o competiție, iar ca job, mă ocup de design și amenajări interioare. Zugrăveli, tencuieli, etc. Îmi place enorm ceea ce fac, iar următorul pas vreau să fie întemeierea unei familii.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER