Protest fără precedent la FC Voluntari! Jucătorii se revoltă: „Este privare de libertate! Suntem închiși ca animalele”

Ricardinho se bucura dupa un gol marcat in meciul de fotbal dintre Concordia Chiajna si FC Voluntari, din cadrul play out-ului Ligii 1 Betano, disputat pe Stadionul comunal Concordia din Chiajna, duminica 31 martie 2019. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Ultimele decizii ale Guvernului de a relaxa mai multe măsuri de la 1 iunie au stârnit un val de indignare în tabăra celor de la FC Voluntari. Elevii lui Mihai Teja sunt revoltați că lumea va putea ieși la terase, să meargă la plajă sau la spectacole în aer liber, iar ei sunt obligați să stea în cantonament, după ce au stat două luni în autoizolare.

Mai mulți jucători ai ilfovenilor au postat același mesaj pe rețelele de socializare ca metodă de protest. Aceștia sunt în a doua săptămână de cantonament la Buftea, iar o parte au rămas la baza de la Voluntari. Jucătorii sunt nemulțumiți de faptul că Răzvan Burleanu plănuiește să prelungească perioada de cantonament a echipelor și după data de 1 iunie.

Protest la FC Voluntari: „Suntem închiși ca animalele”

Mai mulți jucători de la FC Voluntari au răbufnit, pe Instagram, după ultimele decizii luate de Guvern.

„1 Iunie tată țara liberă și noi în pușcărie! Bravooo! Două luni în carantină nu au fost destul. Plus două săptămâni închiși ca animalele”, a fost mesajul lui Ionuț Balaur.

 

 

„Este privare de libertate ce ne impuneți voi!!!”, mesajul lui Claudiu Belu.

 

Răzvan Burleanu trage semnalul de alarmă. „Debutul campionatului în 13 iunie ar putea fi pus în pericol!”

Răzvan Burleanu, președintele FRF (Federația Română de Fotbal), a avut o întâlnire cu ministrul Tineretului și Sportului, cu ministrul Sănătății și cu reprezentanții Institutului Național de Sănătate Publică, iar acesta a dezvăluit ce noutăți are despre reluarea Ligii 1.

„Chiar astăzi de la ora 16:00 am avut o nouă întâlnire cu Ministerul Sportului, cu Ministerul Sănătăţii şi cu reprezentanţii Institutului Naţional de Sănătate Publică şi concluziile aş putea să le sumarizez. Partea bună este că ne putem relua antrenamentele colective după venirea celui de-al treilea test, iar din 6 iunie putem să disputăm meciuri amicale, bineînţeles, doar între echipele care au fost testate de trei ori în această perioadă de timp.

Acest meci amical din 6 iunie se va putea disputa doar într-una dintre bazele sportive folosite până acum de una dintre aceste echipe. Partea mai puţin bună este că jucătorii trebuie să continue să stea în cantonament. În 8 iunie am stabilit o nouă întâlnire pentru a analiza evoluţia pandemiei la nivel naţional.

În 13 iunie, după cum ştiţi, este programat primul meci din Liga I. Dacă nici din 15 iunie jucătorii nu vor putea să părăsească cantonamentele, atunci cu siguranţă debutul campionatului în 13 iunie ar putea fi pus în pericol”, a declarat Răzvan Burleanu.

Mărturisiri făcute de secretarul general al LPF

Justin Ștefan, secretarul general al LPF, susține că toate echipele din Liga 1 sunt nemulțumite de faptul că trebuie să stea o perioadă prea lungă de timp în cantonament, ca măsură de prevenție înainte de reînceperea campionatului.

Conform spuselor lui Justin Ștefan, Emilian Hulubei, președintele AFAN, este sunat de toți căpitanii echipelor, revoltați de situația în care se află fotbalul românesc.

„În momentul de față jucătorii sunt în cantonament pentru că exista acea obligativitate de a sta în izolare 14 zile, acolo unde se fac teste. Toate echipele au făcut două testări și o așteaptă pe a treia. Toți au avut rezultate negative la testări.

Vorbeam cu Emilian Hulubei, președintele AFAN, care e profund revoltat și e sunat de absolut toți căpitanii de echipă, care spun că, în momentul de față, e inacceptabil să se mai rămână în cantonament. Vă dau exemple: Germania, Cehia, Italia, Spania, Polonia, Slovenia sunt țări unde jucătorii nu au fost obligați să stea în izolare și nu sunt obligați să stea în cantonament. Ei doar au primit recomandări să stea cu familia și să nu viziteze locuri aglomerate și spații închise”

 

Publicat: 28 05. 2020, 23:56
Actualizat: 28 05. 2020, 23:58