Puștiul de la CFR Cluj, „săgeți” după ce a câștigat titlul în fața Universității Craiova: „S-a văzut care e echipa mai experimentată şi cu valoare mai mare!”
Cătălin Itu (20 de ani), mijlocașul lui CFR Cluj, a avut o reacție plină de exuberanță după ce a reușit să câștige cel de al doilea titlu de campion, luni seara, în partida de pe „Ion Oblemenco” cu Universitatea Craiova.
Universitatea Craiova a fost învinsă, cu 1-3, de CFR Cluj în finala campionatului.
„Puștiul” de la CFR Cluj, trufaș după ce a câștigat titlul în fața Universității Craiova
Tânărul jucător al CFR-ului este foarte mândru de performața obținută alături de formația ardeleană și visează să cucerească Cupa Campionilor. Acesta este de părere că, în meciul cu Universitatea Craiova, valoarea CFR-ului și-a spus cuvântul.
„A fost puţin mai dificil. Consider că merit trofeul la fel de mult ca orice jucăror din echipă. Am muncit tot anul. Sperăm să ajungem măcar aproape de a cuceri şi LC. Până la urmă s-a văzut care e echipa mai experimentată şi cu valoare mai mare”, a declarat Cătălin Itu la finalul meciului.
Ce mesaj a transmis ministrul Ionuț Stroe după ce Universitatea Craiova a ratat titlul
Șeful MTS a scris pe rețelele sociale că este mândru de Universitatea Craiova pentru a ajuns până în acest punct, chiar dacă, în final, a pierdut titlul în fața lui CFR Cluj.
„Sunt mândru de voi, Universitatea Craiova, de faptul că ați luptat până la ultimul meci, că ați crezut în voi.
A fost o ediție de campionat atipică, știu cât efort ați depus să reveniți în antrenamente, să vă intrați în formă cât mai repede, să jucați meciuri cu tribunele goale, fără susținerea celor care vă sunt alături.
Indiferent de rezultatul din această seară, sunteți campionii inimilor noastre, sunteți cei care ne fac de fiecare dată să visăm, sunteți «campioana unei mari iubiri».
Luați atât ce a fost bun, cât și ceea ce a fost mai puțin bun în acest sezon și priviți cu încredere înainte, ne așteaptă o luptă nouă.
Indiferent de controverse, Craiova, toți oltenii și suporterii voștri din țară sunt cu voi!
Fiți o nouă «generație maxima» pentru Craiova, e timpul!”, a scris Ionuț Stroe pe pagina personală de Facebook.