„Suntem mulțumiți pentru victorie și de ceea ce am realizat în repriza a doua. Suferim încă la relațiile de joc, dar e de înțeles, mai avem nevoie de timp. Totuși, trebuie să găsim o formulă de start pentru că vin meciurile oficiale”, a spus directorul tehnic al Stelei.
Mirel Rădoi a vorbit și de prestația altor fotbaliști din lotul său: „Tudorie e un copil talentat, are destule calități, dar trebuie să avem grijă de el cum îl creștem pentru că are potențial foarte mare. Mihalcea e un jucător pe care l-am urmărit de ceva timp și mă bucur că profită de șansele pe care i le acord. Are tupeu în joc, are agresivitate, lucruri pe care le găsești mai rar la jucătorii români”.
De ce l-a ales pe Tahar
Tehnicianul a trecut repede peste întrebarea dacă Alex Chipciu e nemulțumit că i s-a luat banderola. „Varela a fost ales căpitan și Chipciu a trebui să se împace cu această situație. E decizia snoastră a celor din staff”, a spus el.
După meciul cu Rubin, mijlocașul dreapta, Adrian Popa, s-a ales cu o lovitură. Problema lui se adaugă altora acuzate de Tănase, Tamaș și Filip, cei trei care au urmărit din tribună meciul amical de marți seara.
Rădoi a vorbit și despre ultima achiziție, mijlocașul Tahar. „El e un fotbalist care ne poate ajuta foarte mult. L-am urmărit o lungă perioadă de timp pentru a vedea dacă se ridică la pretențiile noastre. L-am ales dintr-o listă lungă de jucători. E agresiv, lucru care nouă ne lipsește la mijlocul terenului. Ne mai gândim și la alte transferuri, dar din respect pentru jucătorii mei nu vă pot spune pe ce posturi mai dorim întăriri”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER