Rădoi a rememorat primii pași în Ghencea, la ceremonia de adio a „Templului”: „M-am descălțat!”
Mirel Rădoi a pășit pentru prima dată pe gazonul din Ghencea la 19 ani. Atunci, fostul mijlocaș se transferase de la FC Extensiv Craiova și se pregătea să scrie istorie în culorile roș-albastre. În zilele următoare, după 18 ani de când actualul selecționer al echipei naționale U21 a României a semnat cu Steaua, stadionul din Ghencea se va demola, iar Mirel Rădoi l-a vizitat pentru ultima dată. Și-a luat rămas-bun cu o ușoară tristețe, dar și plin de optimism.
„Este un sentiment de tristețe pentru că va fi ultima zi din vechiul stadion, dar, în același timp, trebuie să ne bucurăm că putem vedea prima zi din noul stadion. Dar istoria continuă, asta este cel mai important că se construiesc stadioane noi. Mi-amintesc episoade plăcute, mai puțin plăcute, mi-amintesc meciuri și nebunia care era în tribune.
Aici este templul fotbalului românesc, pentru că am realizat cele mai notabile performanțe din fotbalul nostru, alături de echipe precum Rapid, Craiova„, a spus Mirel Rădoi, cu câteva ore înainte ca stadionul din Ghencea să se demoleze.
Fostul căpitan din Ghencea a povestit prima întânire cu arena din Complexul Steaua: „Am venit cu două zile înainte. Am cerut voie să pășesc. M-am descălțat, îl văzusem la televizor și eram tare curios. Înainte de toate, aici m-am format atât ca sportiv, cât și ca om. La nivel inter, mi-amintesc de meciul cu CFR Cluj, când am câștigat cu 3-1, iar la nivel internațional meciul cu Valencia.
Trebuie să transmitem jucătorilor de azi tot ce am învățat noi. Plus de asta, eu nu văd doar o singură echipă jucând aici, ci și echipele naționale„.