Rădoi i-a răspuns lui Tamaș. L-a dat afară de la FCSB, dar e gata să facă pace: „Plătesc eu!”
Mirel Rădoi, selecționerul U21, i-a răspuns lui Gabi Tamaș, cel care l-a invitat la o bere dacă tricolorii mici se vor califica la Europeanul din Italia și San Marino. România mai are nevoie de patru puncte ca să fie sigură de locul la turneul final, iar Rădoi, cel care l-a dat afară de la FCSB pe Tamaș, e gata să achite el nota de plată în cazul în care naționala va obține biletele pe Euro.
Rădoi și Tamaș n-au putut conviețui prea mult la FCSB, pe vremea când fostul căpitan din Ghencea antrena echipa lui Gigi Becali. Fundașul a fost dat afară de Rădoi pentru că nu s-a trezit să vină la timp la un antrenament. Deși latifundiarul din Pipera a insistat ca Tamaș să rămână, Rădoi nici n-a vrut să audă. La revenirea sub tricolor, Gabi Tamaș i-a lansat o invitație lui Rădoi, în cazul în care România U21 se va califica la Euro, iar selecționerul a răspuns afirmativ.
„Am spus mereu despre fotbalistul Gabi Tamas că e foarte bun. Pentru mine contează mai puțin vârsta. Dacă era eligibil, era convocat și de mine la U21. Accept invitația și o voi plăti eu (n.r – nota de plată), dacă luăm patru puncte și ne vom califica”, a spus Rădoi, luni, în cadrul unei conferințe de presă.
„Nu pot să spun că mi-a fost greu la Steaua, mai sufăr și eu, nu-s invincibil, dar am trecut peste. Anul ăsta nu văd cine le-ar putea pune probleme, cred că vor câștigă titlul. Lui Mirel Rădoi nu i-am purtat pică, a fost o replică la replică. Beau o bere cu el dacă ne vedem. Sper să reușească la U21″, a spus Tamaș într-un interviu acodat DigiSport.
Naționala mică mai are de jucat două meciuri, ambele pe teren propriu, în grupa de calificare la Euro 2019 din Italia și San Marino. Cu Țara Galilor (12 octombrie, Cluj-Napoca, 19:00) și Liechtenstein (16 octombrie, Ploiești, 21:00).