Rădoi îl taxează din nou pe nașul Becali: „E în zadar! Pentru mine nu e o surpriză, dar…”. Ce îi reproșează
Mirel Rădoi a lansat un nou atac la adresa nașului său, Gigi Becali. Fostul căpitan din Ghencea e de părere că declarațiile omului cu banii de la FCSB, conform cărora Nicolae Dică va fi dat afară dacă nu ia campionatul, sunt în zadar și că nu Becali va fi cel care decide să-l dea afară pe Dică, ci antrenorul vicecampioanei va alege să plece singur dacă nu îndeplinește obiectivul.
Relațtia dintre Gigi Becali și Mirel Rădoi s-a răcit după ce aceștia au lucrat împreună la FCSB, patron-antrenor, iar omul de afaceri a decis să se despartă de finul său după rezultatele slabe ale echipei cu toate că nu făcuse investiții pe măsura pretențiilor. De atunci, cei doi nu-și mai vorbesc, iar Rădoi îl taxează pe Becali în permanență.
„Nu e bine în primul rând pentru echipă (n.r. – că a făcut această declarație), pentru că toate aceste declarații se răsfrâng în evoluția fiecărui jucător. Dar pentru mine nu e nicio surpriză și nu mă mai miră aceste declarații. Eu cred că dacă Steaua ratează campionatul Dică va fi el cel care va decide să plece, nu va mai rămâne. Așa că această declarație a patronului nu face decât să fie spusă în zadar”, a declarat Rădoi pentru Telekom Sport.
Rădoi spune că suspendarea lui Dan Petrescu reprezintă un avantaj pentru FCSB, în condițiile în care tehnicianul CFR-ului va fi nevoit să privească meciul din tribune și nu va putea lua decizii în timp real.
„În acest moment Steaua are un avantaj foarte mare, pentru că lăsând la o parte toate aceste răutăți la adresa lui Dan Petrescu, că e un jucător care jugnește jucătorii, până la urmă e un antrenor vulcanic. Ă‚sta e stilul lui, îl știm, și eu cred că pentru Steaua este un mare avantaj lipsa lui de pe bancă”, a mai declarat Mirel Rădoi pentru Telekom Sport.