Radu Banciu l-a făcut praf pe Jucie Lupeta, atacant adus în această vară de FC Argeș! Vârful s-a făcut de râs la Craiova printr-o ratare incredibilă, iar cunoscutul jurnalist nu l-a iertat.
În stilul caracteristic, Banciu l-a desființat pe Lupeta, care trebuie să-l facă uitat la Pitești pe Cephas Malele.
FC Argeș n-a reușit să marcheze în Bănie, iar Universitatea Craiova s-a impus cu scorul de 1-0.
Jucie Lupeta putea să fie eroul celor de la FC Argeș în prima etapă a campionatului. Atacantul a ratat însă o ocazie imensă la Craiova, iar Radu Banciu și-a găsit, astfel, „un nou client”.
„Noi spuneam că vine de la Vişeul de Sus acest Lupeta. Unde l-o fi găsit FC Argeş? Mai bine îl aduceau pe Hector Salamanca din Better Call Saul decât pe Lupeta. Debutul Argeşului seamănă cu toate meciurile jucate de FC Argeş în epoca de glorie pe terenul Craiovei, când pierdea cu 1-0 sau 2-0. De data asta nu au pierdut din penalty. Mereu marcau din penalty Irimescu, Balaci sau Cămătaru. FC Argeş pierdea, cum s-ar spune astăzi, cu furăciune.
Lupeta cred că a fost şofer de taxi în Cape Town. Bănuiesc că nu a jucat la Videoton pe vremea când Videoteon era finalistă de Cupa UEFA. I-aş da nota 1 lui Lupeta. Spre deosebire de corectorii de la evaluarea naţională şi de la Bacalaureat nu am uitat să-i trec nota din oficiu. Am înţeles că erau atât de zeloşi încât calculau perfect, dar nu puneau nota din oficiu”, a fost opinia lui Radu Banciu, conform Look Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER