Radu Petrescu e atacat pentru că nu a oprit meciul Craiovelor: „Trebuia să îl întrerupă atunci!” | EXCLUSIV
Fostul mare atacant al Universității Craiova, Rodion Cămătaru, 65 de ani, a spus pentru ProSport că Radu Petrescu trebuia să întrerupă de urgență meciul din Bănie în momentul apariței bannerului vulgar în Peluza Nord.
Radu Petrescu e atacat pentru că nu a oprit meciul Craiovelor: „Trebuia să îl întrerupă atunci!”
CSU – FCU, 1-1 a fost meciul marilor orgolii, dar din păcate acesta a fost umbrit și de apariția unui banner vulgar afișat de suporterii din Peluza Nord împotriva familei Mititelu.
Fostul mare atacant al Universității Craiova, dar și unul dintre cei mai mari atacanți ai naționalei României, Rodion Cămătaru, a comentat pentru ProSport stuația respectivă.
„Un astfel de banner nu are ce să caute niciodată pe niciun stadion și este urât de tot ceea ce s-a întâmplat în Bănie. Nu se poate așa ceva, iar Mititelu are tot dreptul să fie foarte supărat. Eu am fost și observator de joc vreo 5-6 ani și știu multe lucruri despre organizare.
Consider că Radu Petrescu trebuia să oprească meciul încă din primul minut al apariției unui astfel de banner în peluză. Observatorul trebuia să intervină și el dacă vedea că cei de la organizatori nu fac nimic. Deși sunt cazuri diferite, așa cum s-a întrerupt meciurile la Sfântul Gheorghe și pe Național Arena la România – Kosovo, așa trebuia să se întrerupă și aici. Trebuia să se elimine din peluză imediat acel banner, iar suporterii respectivi evacuați. Pe stadion sunt femei, copii, iar la televizor sunt foarte mulți oameni. Nu ai cum să afișezi așa ceva pe stadion”, a spus Cămătaru.
Adrian Mititelu, după apariția bannerului jignitor: „Mi-a fost atacată familia într-un mod barbar”
La finalul partidei din Bănie, Adrian Mititelu, 55 de ani, a lansat un atac dur la adresa lui Rotaru și al suporterilor din Peluza Nord din cauza bannerului jignitor afișat de aceștia la adresa familie sale.
„Mi-a fost atacată familia într-un mod barbar la Peluza Nord. Eu sunt cel mai important investitor din istoria fotbalului craiovean. Nici tot neamul lui Rotaru și lui Nețoiu nu au băgat banii pe care i-am băgat eu în fotbalul craiovean. Am făcut infrastructură, am reparat „Oblemenco”, am fost primul care a făcut terenuri de antrenament pe „Oblemenco”, și să vină niște nenorociți, niște analfabeți și să spună de familia Mititelu, pe un banner cât casa de mare și clubul gazdă să nu facă nimic. Asta este marea organizare de la acest club profesionist?
Eu vă spun, pentru chestia asta nu îi iert niciodată. Ce va depinde de mine, indiferent sub ce sancțiune, Peluza Nord se va închide la meciurile cu FCU. Nu cred că lui Rotaru i-ar conveni ca la Peluza Sud să scrie mare «Familia Rotaru… » și să stai ca blegul în tribune… Eu, indiferent de ce război am avut cu el, dacă eram organizator mă duceam și rupeam bannerul în două minute.
Au stat ca niște nesimțiți. Am și eu familie, copii, nepoți și vin niște vagabonți să mă înjure și să-mi jignească familia în halul ăsta. Eu care mi-am dat viața pentru Știința. Acel banner mare apărut la tribuna nord e al lui CSU, nu e al suporterilor, pentru că CSU organizează meciul. O să fac plângere la Jandarmerie, pentru că au stat în pasivitate. Ce figuri au în ei, îl atacă ne Rednic… . Mă cheamă, îmi aduc icre negre la tribuna oficială și uitați ce îmi fac, îmi jignesc familia. Am și eu nepoți, am fată, am rude. Nu e permis așa ceva! Din momentul ăsta suntem în război de zece ori mai mare ca până acum!”, a declarat Adrian Mititelu la finalul meciului.