Rămâne sau pleacă de la Dinamo? Golgheterul „câinilor”, Mattia Montini, a luat decizia: „Mă simt pentru prima oară un jucător important”

Rămâne sau pleacă de la Dinamo? Golgheterul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Adus la ideea lui Mircea Rednic la Dinamo, atacantul italian Mattia Montini nu va avea aceeași soartă ca a tehnicianului. Jucătorul în vârstă de 27 de ani a oferit un interviu pentru site-ul jurnalistului Gianluca di Marzio în care a vorbit despre viitorul lui.

Mă simt puternic. Am 27 de ani și cred că mai am mult de dat acestui sport. Am făcut multe erori în carieră, dar acum am ca obiectiv să fiu un jucător decisiv pentru Dinamo. Mă simt ca acasă și deja mă gândesc la următorul campionat„, a precizat Mattia Montini, care le-a povestit italienilor cum a ajuns la echipa din Ștefan cel Mare:

După falimentul lui Bari, eram liber de contract și am primit o ofertă direct de la antrenorul Rednic, o persoană care s-a dovedit a fi foarte importantă în evoluția mea. M-am gândit câteva zile și am rămas surprins de proiect și încrederea pe care mi-a arătat-o.

Probabil că am luat o decizie surprinzătoare, dar aveam nevoie de o schimbare. A fost un risc să aleg să joc în România, unul pe care nu și l-ar fi asumat mulți. Dar eu am crezut în această experiență și în posibilitatea de a-mi relansa cariera. Nu mă așteptam la un asemenea impact. Speram însă. Am simțit încrederea de care aveam nevoie pentru a crede din nou în mine. Aici mă simt pentru prima oară un jucător important. Sunt oprit pe stradă și mă simt iubit. Unde? În centrele comerciale„.

Montini a vorbit și cu ProSport și a dezvăluit că este atras de „mall-urile din București”, același lucru pe care l-a sublinat și în presa din Italia:

Aici sunt centre comerciale enorme, superbe. Eu și iubita mea ne petrecem mult timp în ele. De multe ori fanii vin și-mi cer să facem o poză, un tricou. Văd fericirea în ochii lor. E o senzație unică. Ce-mi lipsește din Italia? Mâncarea. Aici se mănâncă bine, dar Italia e la alt nivel„.

Mattia Montini a marcat 13 goluri în 23 de partide la Dinamo, formație la care a ajuns în luna noiembrie 2018.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de zile, înfășurat într-un cearșaf și îngropat în șanț
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×