Rapid a învins CS Olimpic Cetate Râșnov, scor 3-0, într-un meci amical

Formația Rapid a învins, sâmbătă, cu scorul de 3-0 (1-0), echipa CS Olimpic Cetate Râșnov (Liga a IV-a), într-un meci amical disputat la Râșnov, primul joc al grupării giuleștene din cadrul stagiului de pregătire montan din această vară, informează fcrapid.ro.

Golurile au fost marcate de Luque ’12, Mitu ’55 și Pușcaș ’85 (penalti).

În minutul 42, portarul Virgil Drăghia a apărat un penalti.

Echipa antrenată de Florin Marin a început jocul în formula: Drăghia – Raiciu, Robuste, Avrămia, V. Nicolae – Luque, Moke, I. Popa – Martin, Embalo, Ganea. În partea a doua, doar Drăghia a rămas în teren din formula de start, fiind utilizați toți ceilalți jucători de cîmp: Vențer, B. Stancu, Oltean, Dumitrache, Bolozan, Pușcaș, Neculai, Dedu, Trandu și Mitu.

Următorul meci de pregătire al rapidiștilor este programat în 4 august, tot la Râșnov (ora 18.00), cu CS Mioveni.

sursa foto: fcrapid.ro

 

Publicat: 01 08. 2015, 15:22
Actualizat: 01 08. 2015, 15:23