Rapid are un nou patron! Un milionar a preluat clubul: „S-au mărit contractele, plecăm în cantonament la baza lui Fenerbahce”. UPDATE | Reacția primarului Tudorache
Omul de afaceri Victor Angelescu (34 de ani), a preluat 40% din acțiunile clubului Rapid București, anunță Telekom Sport. Milionar în euro, Angelescu revine în atenția opiniei publice după ce s-a retras subit de la Sportul Snagov, unde promitea investiții impresionante.
UPDATE | Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, a confirmat informația, pentru Digi Sport: „Sunt mai mulți oameni de afaceri. Este și unul cu mai multe acțiuni, domnul Victor Angelescu, care are 40% din acțiuni. O să vedeți în perioada următoare ce oameni mai sunt implicați. Le vom pune la dispoziție baza Pro Rapid, contra cost, desigur”
Victor Angelescu este director al APS România (Asset Portfolio Servicing). După ce a fost prezentat în cadrul unei conferințe de presă la Snagov, Angelescu promitea un buget de 1 milion de euro, construirea unui nou stadion și obiectivul cerut era promovarea în Liga 1 Betano. Acum, antrenorul Rapidului, Constantin Schumacher, spune că giuleștenii au parte de condiții excelente: „Am venit în cantonament la munte, plecăm în cantonament la baza lui Fener, avem meciuri cu echipe din Liga a II-a din Turcia… Nu am ce să le reproșez. Plus, jucătorii, la fel, nu au ce să reproșeze. Pentru că li s-au mărit contractele, li s-au dublat la unii jucători”, a spus tehnicianul, conform sursei citate.
În urmă cu doar câteva zile, Angelescu s-a retras de la Sportul Snagov, iar în locul său a apărut un alt afacerist. Marcel Buncilă este cel care îl înlocuiește pe Victor Angelescu în structura acționariatului clubului din eșalonul secund. Marcel Buncilă este partener și director general la Metropolis Real Estate Developers, o firmă privată specializată în tranzacții de capital privat în dezvoltarea terenurilor imobiliare în orașe și zone turistice importante ale României.