Rapid își poate pierde vedeta în această iarnă. O echipă din Golf a pus ochii pe fotbalistul dorit și de FCSB. „O să vină o ofertă importantă!”
Rapid este foarte aproape să îl piardă pe Alexandru Albu, fotbalistul care în trecut s-a aflat și pe lista de transferuri a lui Gigi Becali.
Mijlocașul care a fost cedat sub formă de împrumut de Concordia Chiajna la Rapid ar putea să o părăsească pe formația din Giulești în această iarnă.
Chiar dacă giuleștenii au prima opțiune de transfer la finalul anului 2021 – 2022, formația patronată de Victor Angelescu îl poate pierde pe Alexandru Albu deoarece o echipă din Emiratele Arabe Unite și-a arătat interesul pentru serviciile fotbalistului.
O echipă din Golf vrea să-l transfere pe Alexandru Albu
Bogdan Apostu, impresarul lui Alexandru Albu, a dezvăluit că există interes din partea unei echipe din Emiratele Arabe Unite pentru fotbalistul împrumutat de Rapid de la Concordia Chiajna în schimbul sumei de 50.000 de euro, iar că formația din Golf urmează să facă o ofertă concretă.
Sunt niște discuții pentru Albu. Cred că o să vină o ofertă importantă pentru Albu de la Rapid. E posibil să primească o ofertă importantă zilele următoare, de la o echipă din Emirate. Să vedem dacă Rapidul acceptă oferta”, a declarat Bogdan Apostu pentru Fanatik.
Rapid a plătit pentru împrumutul lui Alexandru Albu de la Concordia Chiajna 50.000 de euro, iar giuleștenii trebuie să mai achite 150.000 de euro la finalul sezonulul 2021 – 2022 dacă doresc să se mai bazeze pe serviciile acestuia și în ediția viitoare.
Alexandru Albu, unul dintre favoriții lui Mihai Stoica
Alexandru Albu a fost dorit de FCSB înainte ca acesta să ajungă la Rapid. Rapidistul este unul dintre preferații lui Mihai Stoica, dar fotbalistul nici nu vrea să audă de o posibilă aventură la vicecampioana României.
„Nu aș putea să dau curs unei oferte din partea FCSB-ului. Decât dacă ar veni Săpunaru cu mine, la FCSB. Adică, niciodată, da! Mulţumesc frumos, munca mea e apreciată chiar dacă suntem rivali sau nu. Le doresc multă baftă, mai puţin în meciurile cu noi şi, de ce nu, să trecem peste ei în clasament”, declara Alexandru Albu.