Rapid, lovitură pentru promovare! Alexandru Ioniță a refuzat-o pe Petrolul și a revenit în Giulești

Rapid a dat o lovitură importantă și l-a readus pe Alexandru Ioniță 1, după ce atacantul a fost pus pe liber de UTA.

În vârstă de 31 de ani, Ioniță a refuzat-o pe Petrolul și a ales să revină la Rapid, care nu concepe să mai rateze o dată promovarea în Liga 1.

Rapid a încheiat turul ligii secunde pe locul 3, cu 26 de puncte, la egalitate cu Viitorul Pandurii Tg Jiu.

Rapid, lovitură pe piața transferurilor! Giuleștenii l-au readus pe Alexandru Ioniță

Ioniță a acceptat imediat propunerea primită din partea conducerii vişiniilor, chiar dacă din punct de vedere financiar varianta celor de Petrolul era mai bănoasă, scrie Digi Sport.

Vârful care n-a convins nici la UTA a prins transferul carierei de la Rapid: a ajuns la FC Koln în urmă cu mai bine de zece ani, iar giuleștenii s-au ales cu 2,5 milioane de euro. Vârful n-a convins însă în Germania, iar în 2012 a revenit la Rapid.

Când a plecat la Koln era puțin necopt. Nu jucase prea mult. La ultimul antrenament, înaintea întrării în vacanță, i-a rupt piciorul un jucător. A făcut o entorsă urătă, a stat pe bară câteva luni bune. Ulterior a intrat, dar accidentarea a recidivat”, a spus Florin Motroc, la ProSport Live.

Pe lângă Rapid, Koln şi UTA, Alex Ioniţă 1 a mai evoluat pentru Orduspor, AEL Limassol, Voluntari, Farul, ASA Tg Mureş, Aris Limassol şi Sportul Snagov.

Rapid forțează și revenirea lui Ovidiu Herea, după cum a scris ProSport. Ovidiu le-ar fi mărturisit apropiaților că visează să își încheie cariera la clubul său de suflet, Rapid. Acesta ar dori să promoveze cu giuleștenii în acest sezon și să mai bifeze măcar un meci în prima ligă în tricoul clubului la care a cunoscut cele mai mari satisfacții în cariera sa de profesionist.

Ajuns la 35 de ani, Ovidiu Herea își trăiește a doua tinerețe fotbalistică! Mijlocașul ofensiv al celor de la Metaloglobus a marcat 7 goluri în 13 meciuri în acest sezon de liga a doua și este pe locul 2 în topul golgeterilor din eșalonul secund.

Publicat: 31 12. 2020, 16:57