După ce mulți dintre fotbaliștii cu experiență ai lui Dinamo și-au reziliat contractele, „câinii” se vor baza pe mai mulți tineri de perspectivă în Liga 2.
Așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate, Ahmed Bani, tânărul fotbalist al lui Dinamo, este pe lista Rapidului. Mai mult, Dan Șucu ar fi dispus chiar să scoată din buzunar o sumă consistentă pentru mijlocaș.
Acesta ar fi gata să ofere 200.000 de euro în schimbul lui Bani. Pe fir ar fi intrat și FC Argeș, care odată cu venirea lui Daniel Stanciu caută să dea mai multe lovituri pe piața transferurilor.
Prezent în studioul ProSport Live, Gabi Răduță a confirmat interesul Rapidului pentru Ahmed Bani. Mai mult, acesta a declarat că Daniel Niculae l-a întrebat și despre Ioan Borcea, un alt tânăr de perspectivă din lotul „alb-roșiilor”.
„Ei sunt foarte tineri. Oricum, Rici (n.r. Ricardo Grigore) are totuși o perioadă în care a jucat în Liga 1 la Dinamo, dar pe lângă ei am văzut că sunt și niște jucători cu experiență. Nu știu dacă vor rămâne. Moura, Rodriguez, Steliano Filip, Buleică sunt peste nivelul Ligii 2, dar acești tineri nu pot crește decât cu niște jucători cu experiență lângă ei. Nu pot juca numai cu jucătorii tineri. Așa, sunt foarte mulți jucători de perspectivă printre cei tineri. E vorba despre Borcea, Bani…
(n.r. Bani e dorit de Rapid…) M-au întrebat despre el și despre Borcea. M-au întrebat la un meci. Am jucat la Liga 3 cu Dinamo și a fost și Nico (n.r. – Daniel Niculae) la meci și m-a întrebat cine sunt copiii ăia și i-am spus”, a spus Gabi Răduță, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER