Daniel Isăilă (47 de ani), fost jucător la Rapid București, este încrezător că giuleștenii pot promova în Liga 1 și îi sfătuiește să urmeze exemplul academiei lui Gheorghe Hagi.
Fostul selecționer al reprezentativei de tineret laudă proiectul reușit de către Gheorghe Hagi, proiect pe care îl consideră excepția din fotbalul românesc și pe care îl recomandă în Giulești.
Daniel Isăilă nu s-a arătat deloc surprins de demiterea lui Daniel Pancu și numirea acestuia în funcția de președinte al Rapidului.
„Nu știu dacă mă mai surprinde ceva în fotbal astăzi. Peste tot sunt astea. Atunci când nu sunt rezultate apar aceste schimbări foarte dese. Nu peste tot, mai sunt și excepții, e adevărat, și poate și acolo unde vedeți aceste excepții au câștig de cauză. Hai să luăm un exemplu la noi în România, Gică Hagi cu academia lui. Care a investit foarte mult acolo, are filosofia lui, când are o ofertă pentru un jucător tânăr nu îi fixează sume exorbitante, îl lasă să plece și dă posibilitatea altor copii să promoveze. Are o arie de selecție și un departament de scouting foarte bine dezvoltat, o bază de pregătire excelentă și de aceea are și rezultate. A câștigat și campionatul, a participat și în cupe europene, probabil că pentru a trece la un nivel superior va trebui ceva în plus. Totul se învârte în jurul banilor, asta este”, a spus Daniel Isăilă, la Telekom Sport.
Liga 2 se va relua într-un format inedit. Echipele clasate pe primele șase poziții vor juca un play-off, într-o singură manșă, pentru promovarea în Liga 1. UTA, CS Mioveni, Turris Turnu Măgurele, FC Argeș, Petrolul Ploiești și Rapid București sunt echipele care se vor duela.
Daniel Isăilă speră ca echipele de tradiție să revină pe prima scenă a fotbalului românesc și a explicat care este principala problemă din România.
„Toți suporterii fotbalului românesc ne dorim ca echipele de tradiție să fie în prim-planul fotbalului românesc. De ce să nu poată promova? Orice este posibil, să vedem. Sunt grupuri, cel puțin UTA, care sunt nemulțumite, vor acționa în instanță, la TAS, sperăm să nu ajungem să ne judecăm și să se schimbe deciziile din teren iarăși prin tribunal. Din păcate, la noi infrastructura are foarte mult de suferit. Asta e cea mai mare problemă a noastră, investițiile, legile care sunt, nu sunt oameni cu bani. Oamenii cu bani care au fost în timp au avut probleme cu legea din păcate, au dispărut, nu mai au curaj acum probabil foarte mult. Nu sunt condițiile necesare ca să investească, nu știu care e problema, e undeva la mijloc”, a mai spus Daniel Isăilă.
Daniel Isăilă a semnat cu Baniyas, echipă din Emiratele Arabe Unite, unde el și staff-ul său vor câștiga un milion de dolari într-un sezon. Acesta va porni cu noua sa echipă de pe locul 9 în clasamentul primei ligi din Emiratele Unite Arabe, având 23 de puncte, după cele 19 etape disputate în acest sezon.
Antrenorul român a semnat din postura de antrenor liber de contract, după despărțirea de Al-Hazem, echipa de pe locul 12 în clasamentul primei ligi din Arabia Saudiă, pe care a antrenat-o din vara anului 2018, când a părăsit naționala de tineret, până în luna ianuarie a acestui an.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER