Rareș Ilie a dat cărțile pe față după eliminarea României U19 de la Euro U19: „Nu meritam să trecem mai departe! Fotbalul te pedepsește!”
Rareș Ilie este furios după ce România a pierdut toate meciurile de la Euro U19: 1-2 cu Italia, 1-2 cu Franța și 0-1 cu Slovacia.
Rapidistul a recunoscut că „este foarte dezamăgit” după parcursul din Slovacia, mai ales că echipa n-a tratat corect meciul decisiv cu țara gazdă, pierdut cu 0-1.
Naționala României avea nevoie de un egal cu Slovacia U19, ca să ajungă la barajul pentru Campionatul Mondial U20.
Rareș Ilie, furios după eșecurile României U19: „Fotbalul te pedepsește!”
Schimbat pe finalul meciului cu Slovacia U19, Rareș Ilie crede că tricolorii mici n-au tratat meciurile așa cum ar fi trebuit.
România U19 n-a făcut niciun punct în faza grupelor, iar în fața Slovaciei U19 a pierdut dramatic, după un gol încasat în prelungiri.
„Sunt foarte dezamăgit, lumea avea așteptări de la mine, am dezamăgit din nou, din păcate, dar acum sunt cu gândul la Rapid. Cred că a fost vorba despre o automulțumire aseară, voiam egalul. Când se întâmplă asta, fotbalul te pedepsește. Nu meritam să trecem mai departe. Am fost prea relaxați.
Presiune am pus pe mine, pentru că voiam să trag echipa după mine. Am ajuns la Rapid acum, n-avem timp să fim supărați. N-am tratat cum trebuie meciurile, iar șansa unui astfel de turneu nu vine mereu. E vorba de mentalitate, sigur, pentru că se întâmplă asta de atâția ani. Toată lumea e vinovată”, a spus Rareș Ilie.
Fotbalistul Rapidului a lipsit în primul meci, cel cu Italia U19, fiind suspendat.