ProSport a deschis un dosar în premieră, cu concluzii în exclusivitate, despre situația gravă a atacanților din fotbalul românesc. Prima parte a demersului nostru jurnalistic poate fi descoperită în integralitate AICI. Astăzi, continuăm și propunem un prim set de răspunsuri din partea specialiștilor în fotbal la întrebările fierbinți care se desprind în urma realităților dureroase pe care le-am pus în lumină. Răspunsurile FRF, prin Ilie Alexe, coordonatorul loturilor naționale de juniori, la dosarul ProSport.
Cum putem spera la o participare onorantă la EURO 2024 când avem, pentru postul de atacant central, doar două, maximum trei soluții din categoria stranierilor? De unde încep problemele care ne fac să nu avem atacanți români în campionatele tari europene, în schimb ce alte țări est-europene se pot mândri cu reprezentanți? De ce e Superliga monopolizată de fotbaliști străini când vine vorba de ofensivă? Pur și simplu nu mai producem atacanți de valoare? Și e asta o problemă istorică sau doar una contextuală?
Una din vocile competente în fața acestei problematici este, fără îndoială, Ilie Alexe, coordonatorul loturilor naționale de juniori U15, U16, U17, U18 și U19 ale României. Asta pentru că, înainte de a fi numit în acest post, în octombrie 2022, Alexe a parcurs etape esențiale în fotbalul juvenil. Absolvent al școlii de antrenori de la Coverciano, acesta a fost șeful proiectului de dezvoltare a Academiei Steaua, a coordonat Centrul de Copii și Juniori de la Dinamo București, apoi Academia de Fotbal FCSB.
Domnule Alexe, nu produce fotbalul românesc atacanți pe profilul căutat de fotbalul modern la nivel înalt de azi?
Fotbalul din România a produs atacanți, dar, într-adevăr, în ultima perioadă nu pentru nivelul competițiilor de top din Europa.
Care ar fi motivele?
Aș putea enumera câteva care au stat la baza acestei situații. Investițiile limitate în infrastructura și în academiile de fotbal, instabilitatea financiară și managementul defectuos al cluburilor din România privind dezvoltarea și promovarea jucătorilor tineri, lipsa unei culturi în cadrul cluburilor de a dezvolta tinerii pe termen lung sau lipsa specializării antrenorilor. Spre exemplu, antrenori care să se ocupe de pregătirea atacanților și să-i învețe strategii și abilități specifice postului.
De ce se manifestă acut această criză la nivelul atacanților, câtă vreme în zona fundașilor ori a mijlocașilor încă suntem reprezentați acceptabil la un oarecare nivel?
Eu nu aș spune că suntem în “criză” la nivelul formării atacanților. M-aș concentra pe soluții și în mod sigur vom găsi o rezolvare pentru ca jucătorii tineri și atacanții să devină mai “eficienți”. Însă aici e necesar ca și cluburile să aibă aceeași viziune. FRF le oferă acestora tot sprijinul și multe instrumente folositoare în dezvoltarea tinerilor fotbaliști, în ceea ce privește analiza, monitorizarea și pregătirea acestora. Considerăm că suntem în aceeași barcă, obiectivele cluburilor sunt și obiectivele echipelor naționale și invers. Îmi spuneți că ne prezentăm acceptabil la nivelul fundașilor și mijlocașilor. Dar depinde cum facem și această analiză. În fotbalul românesc există o tradiție de a acorda importanță mai mare în mod special fazei defensive. Un accent prea mare pe aspectele defensive poate duce la neglijarea dezvoltării atacanților și a abilităților lor ofensive.
Cum de avem o reprezentare atât de amplă, de la Israel la Kosovo și de la Georgia ori Albania la Ucraina, dar nu și o prezență românească prin atacanți în ligile europene de top?
Ligile europene de top au o competiție extrem de dură și un nivel ridicat al jocului. Există o concurență acerbă pentru a atinge aceste ligi și de a te menține în ele. Absența performanțelor notabile în competițiile internaționale și în cupele europene face ca jucătorii români să fie mai puțin vizibili în ochii cluburilor din ligile de top. Prezența constantă și reușitele în astfel de competiții pot atrage atenția unor echipe importante și pot fi o platformă pentru a-i evidenția pe atacanții români.
Avem totuși tineri atacanți considerați de perspectivă, unde și de ce se rupe parcursul lor în a deveni atacanți de top la nivel de seniori în campionatele puternice?
Există cazuri în care tinerii atacanți români sunt considerați promițători, dar nu reușesc să se impună ca atacanți de top la nivel de seniori în campionatele puternice de fotbal. Trecerea de la nivelul de juniori la nivelul profesionist implică o adaptare fizică și mentală semnificativă. Este posibil ca unii tineri să nu reușească să facă față cerințelor fizice sau presiunii mentale a jocului la nivel înalt. Uneori, managementul carierei și luarea deciziilor corecte în privința transferurilor și a cluburilor pot fi aspecte cruciale în dezvoltarea unui atacant. Alegerile incorecte sau transferurile la cluburi care nu se potrivesc stilului lor de joc pot avea un impact negativ asupra progresului și pot împiedica jucătorul să-și atingă așteptările.
Este important ca tinerii atacanți să se înțeleagă că progresul în fotbal este un proces complex și există mulți factori implicați în dezvoltarea și succesul unui junior. Este necesară o combinație de talent, determinare, expunere la nivel înalt, gestionarea adecvată a carierei și un mediu favorabil pentru a se realiza pe deplin potențialul unui jucător. Iar peste toate cele enumerate trebuie sa existe si un plan individual de dezvoltare”
Cum vă explicați raportul disproporționat dintre atacanții români și cei străini în Superliga?
Cluburile din Superliga pot prefera să investească în jucători străini cu experiență, în loc să își dezvolte propriii atacanți tineri.
Care sunt motivele?
Motivele pot varia, însă de cele mai multe ori este vorba de dorința de a obține rezultate mai bune pe termen scurt. Dacă ne uităm însă în istoricul ultimilor ani, jucătorii care au adus bani în fotbalul românesc au fost cei tineri, iar cele mai bune transferuri sunt ale fotbaliștilor ofensivi, precum Dennis Man, Valentin Mihăilă (foto jos) sau Olimpiu Moruțan. Este important să menționăm că există jucători români talentați în atac și aceștia nu trebuie neglijați. Dezvoltarea tinerilor jucători români și valorificarea resurselor interne, investiția în infrastructură și în academii pot contribui la echilibrarea acestui raport în viitor.
De când, cum și de ce credeți că moda atacanților străini a cucerit campionatul nostru?
Moda atacanților străini în campionatul de fotbal din România a câștigat teren odată cu creșterea valorii drepturilor TV și a banilor veniți din calificarea în competițiile europene. Cluburile au început să țintească câștigul pe termen scurt, și-au pierdut astfel răbdarea în a crește tineri jucători de valoare.
Ce au în plus atacanții străini, vin ei cu un bagaj complet de la nivel de copii și juniori care lipsește atacanților noștri seniori de azi?
În general, fotbaliștii străini care vin în România au avut oportunitatea de a evolua în campionatele unor țări cu tradiție fotbalistică și nivel ridicat de competitivitate. Această experiență le permite să se adapteze mai rapid la cerințele și ritmul jocului din România și să ofere un plus de maturitate în teren. Pot aduce un bagaj de calități și experiență care, în anumite cazuri, poate lipsi unora dintre atacanții români seniori de astăzi. Este important, totuși, să subliniem că există și atacanți români talentați, care pot concura la același nivel cu străinii sau chiar îi pot depăși în anumite aspecte.
Care este etapa decisivă, ca nivel de vârstă, în formarea unui atacant?
Există mai multe etape importante în dezvoltarea sa, iar nivelul de vârstă la care o anumită etapă poate fi considerată decisivă poate varia. Totuși, în general, există trei etape cheie în formarea unui jucător: copilăria, adolescența timpurie și tranziția la echipele de seniori. Consider că formarea unui fotbalist este un proces continuu și nu există o etapă unică și total decisivă.
Haideți să explorăm puțin aceste trei etape, vă rog!
Avem copilăria, de la 7 la 12 ani. În această perioadă, se pune baza dezvoltării tehnice a unui fotbalist. Este important ca un jucător să aibă o pregătire adecvată în ceea ce privește tehnica individuală, cum ar fi controlul mingii, driblingul și șutul. Jucătorii trebuie să aibă o experiență diversificată și să joace într-un mediu care promovează spiritul de echipă, jocul creativ și distractiv. Apoi, urmează adolescența timpurie, 13-16 ani. Această etapă este crucială pentru dezvoltarea tactică și fizică a unui fotbalist atacant. Jucătorii trebuie să înțeleagă noțiuni tactice de bază, cum ar fi mișcarea fără minge, poziționarea corectă și deschiderea spațiului. În plus, dezvoltarea fizică, cum ar fi puterea, viteza și rezistența, devine tot mai importantă. De la 17 la 21 de ani avem trecerea spre performanță. În această etapă tânărul fotbalist trebuie să evolueze constant, să devină eficient și să continue programul de pregătire și dezvoltare.
Este lipsa atacanților centrali, până la urmă, o problemă istorică a naționalei României, comparativ cu fotbalul altor țări europene? De ce da sau de ce nu?
De-a lungul istoriei, echipa națională a României nu a avut o prezență constantă și de succes în marile competiții internaționale. În unele țări europene, fotbalul este mai profund înrădăcinat în cultura locală, iar resursele financiare și umane ale cluburilor și asociațiilor de fotbal sunt mai ample. Sunt investiții masive si resurse suplimentare ce pot contribui la crearea și dezvoltarea jucătorilor talentați. Situația se poate schimba în timp, iar eforturile în dezvoltarea fotbalului din România pot aduce rezultate pozitive în viitor. Investiția în dezvoltarea talentelor la nivel de tineret și o concentrare mai mare pe formarea atacanților centrali pot contribui la rezolvarea acestei “probleme istorice”.
Cum credeți că se poate explica faptul că, deși am avut o națională de top în anii 1990 și 2000, nu am produs totuși un golgheter care să marcheze statisticile noastre istorice dar și să rivalizeze ca randament la națională cu golgheterii europeni din ultimele decenii?
Fotbalul modern a evoluat și conceptul de atacant a suferit schimbări semnificative. Astăzi, responsabilitățile atacantului nu se rezumă doar la a marca goluri, ci includ și contribuția la construcția jocului. Astfel, golgheterii contemporani sunt jucători „mai compleți”, cu o participare activă în toate fazele jocului. Dacă ne uităm la ultimii ani, România nu a produs un astfel de atacant emblematic în ultimele decenii. Sistemul fotbalistic intern, în special Superliga, poate influența dezvoltarea și performanța golgheterilor. Dacă competițiile interne nu sunt suficient de competitive sau atrăgătoare pentru jucătorii talentați, poate fi dificil să produci atacanți de talie mondială. Numeroși fotbaliști români talentați au ales să joace în străinătate. Producerea unui golgheter notabil nu este o sarcină ușoară.
Mitul spune că toți copiii, la fotbal, își doresc să joace atacanți. De ce avem aceste concluzii dacă mitul e adevărat?
Este adevărat că mulți copii își doresc să devină atacanți în fotbal, deoarece rolul de atacant este asociat cu marcarea golurilor și cu obținerea unei recunoașteri mai mari în fotbal. Cu toate acestea, faptul că România nu a produs un atacant de top în ultimele decenii nu înseamnă că mitul este fals sau că toți copiii care își doresc să devină atacanți sfârșesc prin a nu reuși. Jucătorii trebuie să fie expuși la un nivel competitiv ridicat, să beneficieze de antrenori și facilități adecvate, precum și să aibă oportunități de a-și demonstra talentele la nivel de club și echipa națională. Este important să menționăm că România a avut în trecut și continuă să aibă jucători talentați pe toate posturile. Fotbalul este un sport de echipă, iar succesul unei naționale nu se bazează doar pe prezența unui atacant de top, ci pe coeziunea și performanțele colective ale echipei.
Dacă plecăm de la premisa că nu există neapărat un ADN special de atacant pentru anumite țări, unde se rupe firul evoluției, desăvârșirii, atacanților noștri până la confirmare și marea performanță?
Din punctul meu de vedere “ruperea firului evoluției” și a desăvârșirii atacanților români până la confirmare și marea performanță poate fi explicată printr-o combinație de factori. Acești factori i-am enumerat și în răspunsurile anterioare, incluzând aici aspecte legate de dezvoltarea infrastructurii fotbalistice, metodologia de dezvoltare, abordarea tactică, mentalitatea culturală și resursele disponibile pentru dezvoltarea jucătorilor de fotbal. Fotbalul este într-o mare măsură influențat de cultura și mentalitatea unei țări. Dacă mentalitatea dominantă se concentrează mai mult pe aspecte defensive și nu pune suficient accent pe dezvoltarea atacanților și a abilităților lor de finalizare, atunci acest lucru poate afecta performanța acestora. În cele din urmă, reușita atacanților români poate fi obținută doar printr-o abordare integrată, care să includă toți acești factori și mai ales un efort susținut în descoperirea și dezvoltarea tinerelor talente.
Care sunt cele mai mari greșeli, specifice acestui post, pe care le poate face un tânăr atacant în formarea sa?
Există câteva greșeli comune pe care un tânăr atacant le poate face în timpul formării sale în fotbal. Cum ar fi: lipsa poziționării corecte sau a mobilității în teren, egoismul excesiv, lipsa lucidității tactice, lipsa echilibrului în alegerea acțiunilor, ignorarea antrenamentului fizic și tehnic, rezistență scăzută la învățare și la feedback-ul negativ. Este important ca jucătorul să aibă o mentalitate pozitivă, să fie deschis la învățare și să lucreze întotdeauna asupra dezvoltării abilităților sale tehnice și tactice.
Dar un antrenor care lucrează cu acesta?
În ceea ce privește antrenorul care lucrează cu un junior pe poziția de atacant, acesta poate face unele greșeli care pot afecta procesul de dezvoltare a jucătorului. Aș putea enumera: lipsa unui plan de dezvoltare individualizat sau lipsa îndrumării individuale adecvate, concentrarea exclusivă pe aspectele ofensive sau defensive, exces de presiune, așteptări nerealiste sau ignorarea factorilor mentali și emoționali, lipsa unei comunicări eficiente. Comunicarea deschisă, feedbackul constructiv și încurajarea progresului sunt aspecte esențiale în lucrul cu juniorii în fotbal. În general, atât tânărul atacant, cât și antrenorul trebuie să fie conștienți de aceste greșeli și să lucreze împreună pentru a le depăși, având în vedere o abordare echilibrată, individualizată și orientată spre dezvoltarea completă a jucătorului.
Care e specificitatea formării atacanților la nivel de copii și juniori în contextul celorlalte posturi?
Formarea atacanților în fotbalul de copii și juniori implică anumite aspecte specifice, diferite de celelalte poziții. Atacanții trebuie să aibă o gamă largă de abilități tehnice pentru a se descurca într-o varietate de situații de joc. Acestea pot include driblingul, controlul mingii, șutul, pasele precise sau capacități de finalizare. În timpul formării, accentul este pus pe dezvoltarea și rafinarea acestor abilități tehnice specifice atacantului. Atacanții trebuie să aibă o înțelegere clară a poziționării și mișcării în teren.
Cum se traduc, practic, aceste elemente?
Aceasta implică să caute spațiile libere pentru a primi pase și a crea oportunități de gol. Un atacant eficient trebuie să aibă instincte bune și să anticipeze situațiile de joc. Ei trebuie să fie capabili să identifice spațiile libere, să-și croiască drum prin defensive adverse și să finalizeze în situații de presiune. Prin exerciții și jocuri specifice, antrenorii pot ajuta la dezvoltarea acestor instincte ofensive esențiale. Deși atacanții sunt adesea cei care marchează goluri, este important ca aceștia să înțeleagă rolul lor în echipă și să poată colabora cu ceilalți jucători. Ei trebuie să fie capabili să ofere pase, să lucreze în combinații și să creeze oportunități pentru colegii lor.
Atacanții sunt deseori sub presiune în joc, deoarece se așteaptă de la ei să marcheze goluri. Prin urmare, formarea lor ar trebui să includă elemente legate de gestionarea presiunii și de ratarea șanselor de gol. Antrenorii ar trebui să încurajeze atacanții să se concentreze pe progresul individual și să nu se descurajeze de ratarea unor oportunități”
Cât și cum credeți că s-a schimbat profilul atacantului în fotbalul acestor ani comparativ cu anii 2000 și cu anii ’90?
Profilul atacantului în fotbal s-a schimbat semnificativ în ultimii ani comparativ cu anii 2000 sau ’90. În trecut, atacanții erau adesea specializați într-un anumit rol, fie că erau vârfuri clasice, număr 9 sau atacanți de bandă. În prezent, se observă o tendință către atacanți mai versatili, care pot juca în mai multe poziții și pot acoperi diferite roluri în atac. Această versatilitate permite echipelor să fie mai creative în combinații și să aibă strategii de atac mai flexibile. Atacanții în zilele noastre sunt mai mobili, fiind capabili să se retragă în mijlocul terenului pentru a participa la fazele de construcție a jocului și să ofere soluții de pasare, nu doar să rămână în proximitatea zonei de finalizare.
Pe ce spune accentul azi, când vine vorba de atacanți?
În prezent, accentul este pus tot mai mult pe jocul colectiv și pe construcția de acțiuni de atac în echipă, în locul abordărilor individuale. Atacanții sunt învățați să caute spații libere, să creeze combinații cu colegii de echipă și să privească întreg terenul, nu doar poarta adversă. Acest lucru necesită înțelegere tactică și capacitatea de a lua decizii rapide și inteligente în joc. Avansul tehnologic și accesul la analiza performanței au învățat antrenorii și jucătorii să studieze jocul mai în detaliu, să analizeze propriile performanțe și să identifice punctele slabe ale adversarilor. Atacanții pot beneficia de analiza video, date statistice și instrumente avansate de antrenament pentru a-și îmbunătăți stilul de joc și eficiența la finalizare.
Cu apariția pressingului intens, atacanții trebuie să fie mai activi în faza defensivă, participând activ la recuperarea mingii și exercitând presiune în zona adversă. Acest lucru solicită atacanților să aibă o bună pregătire fizică și să fie capabili să muncească intens timp de 90 de minute”
Cum credeți că ar putea să se schimbe motivele pentru care fotbalul nostru nu mai produce atacanții ceruți de fotbalul modern, din campionatele tari?
Soluționarea acestor probleme implică o abordare complexă și o colaborare mai bună între FRF, cluburi, academii, antrenori, jucători și alte părți interesate pentru a crea un mediu propice dezvoltării talentelor și pentru a promova fotbalul modern la nivel înalt. Acesta a fost și unul dintre motivele care au stat la baza Strategiei Tehnice FRF lansată în 2021. A fost concepută plecând de la o filosofie de joc și o filosofie unificată de formare, ambele bazate pe caracteristicile și specificul jucătorilor români.
Ce acoperă, concret, această Strategie?
Eforturile se concentrează în 5 zone cheie, conform strategiei, acoperind educația, grassroots, talent id, dezvoltarea durabilă și loturile naționale. Acestea impactează decisiv traiectoria unui tânăr jucător și se îmbină într-un circuit al performanței. Misiunea noastră constă în colaborarea pentru producerea de jucători mai valoroși și adecvați fotbalului european de elită. Prin aceasta, dorim să generăm efectiv valoare pentru întregul fenomen fotbalistic, atât la nivel național, cât și internațional.
Strategia tehnică FRF se axează în jurul unui element cheie, jucătorul, pe care intenționăm să-l plasăm în centrul atenției. Suntem ferm convinși că formarea corespunzătoare a jucătorului, începând de la vârstele cele mai fragede, într-un traseu adaptat etapelor sale de dezvoltare, susținut atât social, tehnic, tactic, fizic, cât și mental, precum și participarea în competiții de cea mai înaltă calitate, adaptate fiecărei categorii de vârstă, pot constitui temelia performanței pentru fotbalul românesc”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER