Răsturnare de situație după decizia CEDO în cazul Gigi Becali! Miliardarul vrea să târască România, pe care susține mereu că o iubește, într-un proces cu daune uriașe: câte milioane de euro vrea să primească despăgubire. VIDEO
This browser does not support the video element.
Răsturnare de situație după decizia CEDO în cazul Gigi Becali! Miliardarul vrea să târască România, pe care susține mereu că o iubește, într-un proces cu daune uriașe. Patronul de la FCSB are de gând să solicite mai multe milioane de euro, plus daune morale.
Chiar dacă FCSB s-a întors cu doar un punct din Ardeal, unde a remizat, scor 0-0, cu Universitatea Cluj, Gigi Becali are motive să fie fericit. Acesta a anunțat, chiar în fața jurnaliștilor, că a câștigat procesul de la CEDO pe care l-a intentat în cazul schimbului de terenuri pe care l-a realizat cu Ministerul Apărării Naționale, în anul 1999.
Răsturnare de situație după decizia CEDO în cazul Gigi Becali!
Pe data de 20 mai 2013, latifundiarul din Pipera a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare, fiind acuzat că a prejudiciat statul român cu aproximativ 900.000 de dolari. Gigi Becali a ieșit din spatele gratiilor în luna decembrie a anului 2015.
Patronul celor de la FCSB a avut câștig de cauză la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg și anunță că este gata să solicite despăgubiri uriașe, de 9 milioane de euro.
„Astăzi am primit o veste pe care o aştept de 10 ani. O veste de mare bucurie, de mare fericire pentru mine! Fetele mele 18 ani, şi Teodora, şi Alexandra… nu am fost acasă. Şi mult a suferit familia mea şi mama mea pentru ce am fost batjocorit şi condamnat!
A venit vestea astăzi de la CEDO… condamnă România pentru un proces neechitabil lui Becali George. Adică a fost condamnat pentru o faptă care nu era incriminată. Sunt prea fericit, trăiesc o bucurie a sufletului.
Pentru 800.000 mi-au luat 3 milioane de euro! Trebuie să îmi dea, dacă a luat de trei ori atunci trebuie să dea de trei ori… adică să dea 9 milioane de euro. Şi plus daunele pe care le voi cere eu pentru celelalte vătămări care mi s-au întâmplat. Nu banii sunt problema, ci mulţumirea sufletească”, a declarat Gigi Becali, în cadrul unei conferințe de presă la Palat.
Trecerea anilor l-a calmat pe Gigi Becali
Chiar dacă susține că vestea primită este o mare bucurie, Gigi Becali refuză să facă mare „tam-tam”. Patronul de la FCSB alege, în schimb, să se concentreze pe familie, așteptând al treilea nepot.
„Nu mai am răutate, poate aşa a făcut Dumnezeu acum! De ce? Dacă era acum câţiva ani poate făceam tam-tam mare. Dar totuşi oamenii care au făcut asta trebuie să fie spus numele lor. Nu ştiu dacă fac păcat, dar trebuie să spun numele lor.
Eu acum în faţa voastră, cu slavă, cu bucurie… aştept al treilea nepot acum! Vezi cum face Dumnezeu? Vezi cum face?”, a declarat Gigi Becali, în cadrul unei conferinţe de presă.