Război! La 6 zile după ce a fost reales președinte al FRF, Burleanu anunță începerea luptei cu Liga Profesionistă. Ținta: drepturile TV. Ce reformă promite șeful FRF în Liga 1
Răzvan Burleanu, proaspăt reales președinte al FRF, a făcut marți dimineață, la nici o săptămână după alegerile câștigate cu majoritate zdrobitoare, mai multe afirmații care echivalează cu o declarație de război la adresa Ligii Profesioniste de Fotbal.
Invitat al Ioanei Cosma, la ProX, Burleanu a anunțat că va activa Comisia pentru Fotbal Profesionist din cadrul FRF, a cărei înființare a fost votată anul trecut de Adunarea Generală. Din aceasta ar urma să facă parte patronii cluburilor și deținătorii drepturilor TV, printre alții.
Argumentând că LPF nu a știut, până acum, decât de forță, toate modificările benefice fiind făcute de federație peste capul conducătorilor Ligii, Burleanu a menționat că va continua această politică și va impune o serie de reforme.
Printre acestea, modificarea sistemului de repartizare a banilor din drepturile TV. În locul criteriului performanței, existent acum, Burleanu susține că vrea să implementeze un altul, în care numărul de spectatori și audiențele TV să conteze, de asemenea, în grila de împărțire a banilor.
Din 2019-2020, spune Burleanu, Liga 1 va avea 16 echipe. El a argumentat că astfel se va suplimenta numărul de nou-promovate la timp ca să intre primul eșalon formații reînființate după ce au dat faliment.
De remarcat însă că actualul contract din drepturile TV, 27,5 milioane de euro + TVA, expiră tocmai în 2019!
Președintele FRF a reafirmat că nu renunță la impunerea taxei de solidaritate din drepturile TV, prin care o sumă de bani (deocamdată nestabilită, dar oricum de ordinul milioanelor de euro) să le fie luată cluburilor din Liga 1 și direcționate către cluburile de fotbal în sală, fotbal feminin, AJF-uri, echipele din Liga 3.
Administrația FRF nu „se ajunge” din rezervele valutare lăsate de Mircea Sandu și din ajutoarele de milioane de la FIFA și UEFA și caută noi surse de finanțare
Argumentele prezentate de Burleanu în intervenția sa televizată par rezonabile. Chiar ProSport a semnalat aceste probleme de foarte multe ori, în ultimii ani, demonstrând cu cifre că lipsa de performanță e generată de incompetența și chiar reaua voință a așa-zișilor „oameni de fotbal”. Burleanu a reluat argumentația: cluburile din Liga 1 nu acordă atenția cuvenită suporterilor, reușesc să asigure din vânzarea biletelor doar 5-6% din buget, au rămas în urmă ca organizare față de ce se întâmplă la nivel mondial.
Miza reală a acestui război declarat de Burleanu o reprezintă, însă, banii din drepturile TV. Președintele FRF a pus ochii pe contractul drepturilor TV pentru Liga 1 încă din 2015 – atunci au apărut primele informații că are de gând să deposedeze LPF de aceste atribuții.
Banii încasați de cluburile din Liga 1 sunt de cu 150% mai mulți decât tot bugetul anual al FRF (27,5 milioane față de 15-18 milioane). Cum actuala administrație a FRF a terminat pe minus primul mandat de patru ani în ciuda zecilor de milioane de euro pompate de FIFA și UEFA (ajutoare, programe de finanțare nerambursabile, prima de calificare la Euro 2016, drepturile TV din preliminariile pentru Euro 2016 și CM 2018), președintele caută alte surse de finanțare. Iar banii din drepturile TV sunt o pradă ispititoare.
În acest moment, salariile din federație au ajuns să consume aproape 30% din venituri, sumele cheltuite pe deplasări sunt și ele exorbitante, iar destule contracte semnate de Burleanu produc scurgeri de bani de ordinul milioanelor de euro. Resursele valutare au scăzut cu peste 2.000.000 de euro, datoriile pe termen scurt ale FRF însumează alte milioane. Toată această morișcă trebuie finanțată.
Președintele FRF vrea să profesionalizeze Liga 1, dar între timp a făcut praf Liga 2 și Liga 3
Se profilează astfel un război crâncen între FRF și LPF. Conducătorii Ligii anticipau acest moment în urmă cu câteva luni: „Dacă va câștiga tot Burleanu, va fi care pe care. Banii din drepturile TV l-au orbit”.
Foarte probabil, Burleanu va încerca să-i atragă de partea sa pe conducătorii de cluburi. Prima ocazie: semnarea unui nou contract pentru drepturile TV. Acest lucru s-ar putea face propunând, în 2019, un contract mai mare din drepturile de televiziune.
Momentul este cum nu se poate mai bine ales. În timp ce Burleanu este într-un moment de maximă putere, reales cu vot zdrobitor, susținut puternic din umbră și cu atribuții mai extinse decât Liga, aceasta din urmă – din contră – traversează un vid de putere. Președintele Gino Iorgulescu e ca și inexistent. La alegerile pentru șefia FRF, 7 din cele 14 cluburi din Liga 1 au votat cu Burleanu (CFR, Craiova, Dinamo, Botoșani, Voluntari, Juventus, Timișoara). După cum se poate observa, în realitate Burleanu e cel care contează pe sprijinul nemijlocit și necondiționat al cluburilor controlate de PSD (Craiova, Dinamo, Voluntari).
Chiar dacă ar ar vrea, în aceste condiții, Iorgulescu n-ar putea să opună prea multă rezistență.
Singura obiecție la aceste planuri pe care șeful FRF le prezintă ca fiind de profesionalizare a Ligii 1 ar fi că, în ultimii 4 ani, competițiile organizate de federație s-au prăbușit valoric, moral și organizațional. După reforma Ligii 2 inițiată de Burleanu, fiecare sezon se termină cu numai 75% din participante, restul desființându-se pe parcurs din cauza creșterii cheltuielilor. Le-a promis cluburilor că, dacă dau FRF autoritatea de a negocia în numele lor pentru drepturile TV, le va aduce aproape 1.000.000 de euro. Dar a obținut sub 500.000.
Numărul de participante în Liga 3 s-a redus, de asemenea. Ligile inferioare sunt paradisul pariorilor, scandalurile de trucare a meciurilor de mafia pariurilor se țin lanț. Federația închide ochii la aceste fenomene. Nivelul de performanță este catastrofal, infrastructura la fel. Iar dovada o constituie faptul că, în fiecare an, barajul dintre locul 12 în Liga 1 și locul 3 în Liga 2 este câștigat clar, fără probleme, de formația din primul eșalon.
În timpul ăsta, federația folosește instituția observatorului de meci pe post de nadă electorală. Printre observatorii meciurilor de Liga 3 (cu baremul aferent) au fost introduși brusc, începând din toamna trecută, șefii AJF-urilor cu drept de vot în Adunarea Generală.