Mircea Lucescu și Rednic sunt în conflict. „Il Luce” a fost antrenorul „Puriului” la Dinamo în intervalul 1985 – 1990 și actualul selecționer al Turciei a explicat cum l-a ajutat pe fostul său elev de-a lungul carierei. Dar, în scurt timp, între cele două părți s-a ajuns la contre verbale și chiar jigniri.
„Nu-l înțeleg! Cred că nu a citit declarația mea. Am spus foarte clar că sunt recunscător pentru ceea ce a făcut pentru mine. Vorbește de recunoștință, dar și noi, antrenorii, trebuie să avem recunoștință față de jucători fiindcă ei ne-au ‘făcut’ antrenori.
A zis două chestii și aș vrea să le clarific. Nu am fost în viața mea la Valentin Ceaușescu acasă, cred că am vorbit cu el de patru ori în viața mea. Trăiește, puteți să verificați, să vorbiți cu el, iar la Standard am fost dus de Giovani Becali. În rest, să-i dea Dumnezeu sănătate și să aibă multe succese. Nu mai vreau să vorbesc, gata, nu mă mai interesează subiectul. Regret conflictul, dar…mă face „Strâmb’, păi, ce am fost ‘Strâmb’ față de el?”, a spus Mircea Rednic într-o conferință de presă desfășurată joi.
„Rednic ar trebui să-mi pupe și picioarele pentru ce am făcut eu pentru el! N-a fost fotbalist rău, dar când a venit la Dinamo îl huiduiau toți, îl fluierau toți, nu știam pe unde să-l mai pun, pe ce poziție să-l mai reprofilez, mijlocaș, fundaș. Și l-am făcut și căpitan de echipă ca să-l readuc în prim plan”, a spus Lucescu, în Fanatik, recent. Iar, Rednic a tunat: „Asta poate să îi spune fiului lui, nu mie. Eu când am venit la Hunedoara, eram calificat la Campionatul European de junior. El m-a ghidat, dar nu știu de ce face aceste declarații. El e supărat că nu îl sun. Acum ce să fac eu, să fiu supărat că Radu Ștefan nu mă sună, chiar pot să mă sune toți pe care i-am antrenat? Lucescu să își vadă de treaba lui, eu am lucruri mult mai importante decât să îi răspund lui”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER