Răzvan Burleanu a anunțat cu cine negociază pentru postul de selecționer al naționalei României. „El e singura variantă!” Când face anunțul oficial
Răzvan Burleanu, președintele FRF, a anunțat cu cine negociază pentru postul de selecționer al echipei naționale a României.
După ce Mirel Rădoi a refuzat să își prelungească înțelegerea cu Federația Română de Fotbal, FRF a început căutările pentru a-l găsi pe înlocuitorul antrenorului în vârstă de 40 de ani.
Răzvan Burleanu a recunoscut negocierile cu Gheorghe Hagi și Răzvan Lucescu și a explicat de ce nu a ajuns la un acord cu cei doi antrenori.
Răzvan Burleanu a anunțat cu cine negociază pentru postul de selecționer al naționalei României
După ce variantele Gheorghe Hagi și Răzvan Lucescu au picat, președintele Federației Române de Fotbal s-a orientat către Dan Petrescu, actualul antrenor al celor de la CFR Cluj. Oficialul FRF a transmis că în prezent se află în negocieri cu „Bursucul”, iar până pe 20 decembrie o să facă anunțul oficial.
„Am inițiat mai multe discuții pentru postul de selecționer. Prima discuție a fost cu Gheorghe Hagi, a fost o ofertă sinceră și pot spune că chiar am simțit că și el și-ar fi dorit să sprijine echipa națională din rolul de selecționer. Cei care l-au criticat, i-aș ruga să fie puțin mai înțelegători, conflictul de interese a fost argumentul pentru care Gheorghe Hagi nu este azi selecționer.
Pe lista noastră s-a aflat și Răzvan Lucescu, aceeași deschidere am găsit-o și la el. Este legat și de PAOK pe o perioadă mare de timp, are și o clauză foarte mare.
Întâlnirea lui Dan Petrescu a fost o întâlnire foarte bună, în care am discutat despre disponibilitate, lot de jucători, precum și calendarul echipei naționale. Pot să vă spun că până pe data de 20 decembrie 2021 singura variantă de selecționer cu care lucrăm este Dan Petrescu.