Răzvan Burleanu cere măsuri dure după ce au apărut cazuri de COVID-19 în Liga 1. „Să se discute despre oprirea sezonului!”
Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, cere măsuri dure după ce au apărut cazuri de COVID-19 la echipele din Liga 1.
Șeful de la Casa Fotbalului le cere oficialilor din Liga 1 să discute despre posibilitatea ca sezonul 2019 – 2020 să fie oprit, toate acestea deoarece fotbalul românesc este în stare de urgență pentru că măsurile prevăzute în protocol nu au fost respectate cu strictețe.
Răzvan Burleanu cere măsuri dure după ce au apărut cazuri de COVID-19 la echipele din Liga 1
„E o perioadă de mare incertitudine. E cea mai mare criză care a avut loc vreodată în fotbal, nici în cel de-Al Doilea Război Mondial nu a fost blocat fotbalul complet cum s-a întâmplat acum pentru 3 luni de zile. Intrăm deja în cea de-a 6-a lună de pauză competițiile din ligile inferioare. În fotbal a fost stare de urgență de la primul caz de coronavirus.
A fost doar un pas până la situația de astăzi, era inevitabilă. Echipele au ieșit din cantonamentele centralizate, măsurile de prevenire a infectării nu au mai fost respectate. Cluburile din Liga 1 ar trebui să discute despre oprirea sezonului competițional, sau cel puțin al play-out-ului. Nu putem amâna la nesfârșit acest sezon competițional. Fotbalul românesc e în stare de urgență. Măsurile prevăzute în protocol nu au fost respectate”, a spus Răzvan Burleanu, președintele FRF (Federația Română de Fotbal), conform Digi24.
Asta nu e tot! Președintele FRF a explicat și cum deținătoarele de drepturi TV ale meciurilor din Liga 1 își vor recupera banii dacă echipele din primul eșalon fotbalistic nu vor mai juca. „În cazul în care contractul de drepturi TV este suspendat, despăgubirile ar putea fi suportate de LPF, dacă există rezerve financiare din anii precedenți. Altfel, va fi nevoie de împrumuturi, sau chiar ca direct cluburile să plătească”, a mai spus președintele Federației Române de Fotbal.
Echipele din Liga 1 vor un campionat cu 18 formații
Dinamo București, Hermannstadt și Poli Iași sunt cele trei echipe din Liga 1 care își doresc ca sezonul 2019 – 2020 să fie oprit, iar nicio formație din primul eșalon să nu retrogradeze. Mai mult, oficialii celor trei cluburi vor ca Liga 1 să aibă 18 echipe.
Sunt de acord cu 18 echipe, exact ce a spus Viorel Moldovan. Așa era înainte și era mai frumos. Acum se viciază competiția, unele echipe nu joacă – Anamaria Prodan.