Răzvan Burleanu: „De ce să mă sperie candidatura lui Ionuț Lupescu pentru președinția FRF? Chiar vă rog să-l convingeți”

Răzvan Burleanu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Actualul președinte FRF, Răzvan Burleanu, a anunțat că nu se teme de concurența cu Ionuț Lupescu pentru șefia Federației.

„Înainte de a începe campania îmi doream doi candidați: Mircea Sandu și Ionuț Lupescu, pentru că unul a condus 24 de ani, iar celălalt a fost în Federație timp de cinci – șase ani, și așa poți să ai o dezbatere, să ai o viziune asupra fotbalului…

De ce să mă sperie candidatura lui Lupescu pentru președinția FRF? Dacă puteți să-l convingeți, vă rog să o faceți! (n.red – Ionuț Lupescu nu și-a anunțat oficial candidatura). Dar, rezultatele noastre arată că avem nevoie de stabilitate!

Să nu mai întoarcem la ceea ce a fost înainte…Membrii votanți vor decide la data de 18 aprilie„, a spus Burleanu, revenind în țară de la tragerea la sorți a grupelor Ligii Națiunilor. Cei doi s-au întâlnit cu ocazia acestui eveniment, dar s-au evitat.

 

 

 

 

 

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ULTIMA imagine cu Minerva în viață. Unde a mers celebra astroloagă cu câteva săptămâni înainte să moară
ULTIMA imagine cu Minerva în viață. Unde a mers celebra astroloagă cu câteva săptămâni înainte să moară
Mutarea la care nu se aștepta nimeni anunțată de Becali: ”Joacă, mă, acolo!” + A găsit vinovatul la meciul cu Lyon: ”Aiurea”
Mutarea la care nu se aștepta nimeni anunțată de Becali: ”Joacă, mă, acolo!” + A găsit vinovatul la meciul cu…
Cine o însoțește la cumpărături pe Daciana Sârbu, după divorțul de Victor Ponta? WOWbiz a prins-o „în flagrant” | PAPARAZZI
Cine o însoțește la cumpărături pe Daciana Sârbu, după divorțul de Victor Ponta? WOWbiz a prins-o „în flagrant” | PAPARAZZI
Cel mai slab jucător al lui FCSB în 1-3 cu Olympique Lyon, un dezastru trecut cu roșu!
Cel mai slab jucător al lui FCSB în 1-3 cu Olympique Lyon, un dezastru trecut cu roșu!
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
BREAKING | Antrenorul din Superliga care îşi forţează plecarea de la echipă, înainte de play-out:
BREAKING | Antrenorul din Superliga care îşi forţează plecarea de la echipă, înainte de play-out: "Vrea să plece! E complicat!"
Adelina Pestrițu, mai sexy ca niciodată după ce a renunțat la silicoane! Și-a înnebunit fanii cu poze provocatoare
Adelina Pestrițu, mai sexy ca niciodată după ce a renunțat la silicoane! Și-a înnebunit fanii cu poze provocatoare
Actuala soţie a lui Dan Şucu o face praf pe Camelia Şucu: Ea e un fel de Irinel Columbeanu!
Actuala soţie a lui Dan Şucu o face praf pe Camelia Şucu: Ea e un fel de Irinel Columbeanu!
BANCUL ZILEI. Ea în extaz: – Ești cel mai tare, Vasile… ești unic, Vasile!
BANCUL ZILEI. Ea în extaz: – Ești cel mai tare, Vasile… ești unic, Vasile!
"O să i-o dea nasoală lui Călin Georgescu". Noi stenograme în dosarul Geţia. Liderul grupării a detaliat cum l-ar fi pus…
ADEVĂRUL despre Homo sapiens! Foarte puțini știu că...
ADEVĂRUL despre Homo sapiens! Foarte puțini știu că...
Au fost extrem de multe lucruri mincinoase! Diana Şucu a dezvăluit cum s-a despărţit, de fapt, Dan Şucu de prima soţie: Atunci a spus Stop!
Au fost extrem de multe lucruri mincinoase! Diana Şucu a dezvăluit cum s-a despărţit, de fapt, Dan Şucu de prima…
De ce a murit Minerva? Boala de care suferea astrologa
De ce a murit Minerva? Boala de care suferea astrologa
Finalul pentru Călin Georgescu. Verdictul cutremură România: Intră pe Tribunal Militar
Finalul pentru Călin Georgescu. Verdictul cutremură România: Intră pe Tribunal Militar
'Mami, mami, nu...' Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, înainte să moară! E cutremurător
'Mami, mami, nu...' Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, înainte să moară! E cutremurător
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Traficul de persoane: 21 de grupări infracţionale organizate au fost destructurate în 2024
Traficul de persoane: 21 de grupări infracţionale organizate au fost destructurate în 2024
Banda cu semafor verde intermitent în 2025: O poți folosi dacă nu virezi la dreapta?
Banda cu semafor verde intermitent în 2025: O poți folosi dacă nu virezi la dreapta?
După ce au renunțat la corporație pentru propria afacere culinară, Letiția și Alexandra își continuă visul la Chefi la cuțite
După ce au renunțat la corporație pentru propria afacere culinară, Letiția și Alexandra își continuă visul la Chefi la cuțite
×