Răzvan Burleanu: „De ce să mă sperie candidatura lui Ionuț Lupescu pentru președinția FRF? Chiar vă rog să-l convingeți”

Actualul președinte FRF, Răzvan Burleanu, a anunțat că nu se teme de concurența cu Ionuț Lupescu pentru șefia Federației.

„Înainte de a începe campania îmi doream doi candidați: Mircea Sandu și Ionuț Lupescu, pentru că unul a condus 24 de ani, iar celălalt a fost în Federație timp de cinci – șase ani, și așa poți să ai o dezbatere, să ai o viziune asupra fotbalului…

De ce să mă sperie candidatura lui Lupescu pentru președinția FRF? Dacă puteți să-l convingeți, vă rog să o faceți! (n.red – Ionuț Lupescu nu și-a anunțat oficial candidatura). Dar, rezultatele noastre arată că avem nevoie de stabilitate!

Să nu mai întoarcem la ceea ce a fost înainte…Membrii votanți vor decide la data de 18 aprilie„, a spus Burleanu, revenind în țară de la tragerea la sorți a grupelor Ligii Națiunilor. Cei doi s-au întâlnit cu ocazia acestui eveniment, dar s-au evitat.

 

 

 

 

 

Publicat: 25 01. 2018, 22:34
Actualizat: 25 01. 2018, 22:35