Răzvan Burleanu spune cum se vor desfășura meciurile după reluarea Ligii 1: „Stadionul va fi împărțit în trei zone!”. Câți oameni vor avea acces
Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, a explicat în ce condiții se vor desfășura meciurile din Liga 1, în următoarea perioadă.
Liderul federației a spus că fiecare stadion va fi împărțit în trei zone, în care se vor regăsi câte un număr limitat de persoane, pentru a preveni, pe cât se poate, răspândirea noului coronavirus. Totodată, jucătorii vor fi supuși mai multor teste.
Răzvan Burleanu: „Regulile vor fi foarte stricte”
„Regulile vor fi foarte stricte când jucătorii intră pe teren. Toți jucătorii vor fi testați cu două trei zile înainte de primul meci, apoi la un interval de 14 zile. Delegatul va fi testat și el cu două zile înainte de joc. Nu vom mai vedea strângeri de mână. Conferințele de presă vor fi online. Stadioanele vor fi împărțite în trei zone: în zona interioară a stadioanelor vom avea 80 de persoane, în zona tribunelor vor fi 85 și în exterior – 60.
Nu vor exista servicii de catering la stadion. Echipa oaspete vine cu 90 de minute înainte de gazde la stadion. Ședințele tehnice să fie organizate în spațiul liber”, a spus Răzvan Burleanu în direct la Digi 24.
Răzvan Burleanu, liderul FRF, a mai declarat că jucătorii și oamenii necesari desfășurării meciurilor din Liga 1 vor fi scanați termic la intrarea pe stadion.
„Avem și termoscanare înainte de a intra pe stadion și completarea unui chestionar pentru zona interioară a stadionului și a tribunelor”, a declarat Răzvan Burleanu.
Fotbalul în prima ligă din România ar trebui să fie reluat la data de 13 iunie, iar în prima etapă după pauză avem parte de un derby: FCSB – CFR Cluj.
Răzvan Burleanu, despre finalizarea stadioanelor aflate în construcție
În cadrul aceleiași intervenții televizate, șeful FRF a declarat că în toamna acestui an vor fi gata cele trei stadioane aflate în construcție în București.
„Avem șansa să finalizăm toate elementele de infrastructură. Până la mijlocul lunii noiembrie ar trebui să fie gata toate stadioanele. Arcul de Triumf în septembrie, în octombrie – Ghencea și în noiembrie – Giulești. Proprietarul celor trei stadioane este statul român. Aceste stadioane trebuie să servească unui număr cât mai mare de suporteri”, a spus Răzvan Burleanu.