Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal (FRF), i-a transmis, miercuri, dinamovistului Robert Moldoveanu (16 ani), un mesaj de încurajare după accidentarea care îl va ține șase luni departe de gazon, a anunțat contul oficial de Facebook al clubului bucureștean.
„Îți scriu știind că nimic nu poate înlocui, în perioadele de pauză, bucuria de a juca fotbal și, pentru un atacant, satisfacția pe care o simte când marchează. Dar îmi doresc foarte mult să știi că suntem alături de tine în tot acest proces de recuperare în urma accidentării, unul pe care mi-l doresc foarte scurt.
Am convingerea că dârzenia și puterea pe care le-ai demonstrat în teren, parcurgând atât de repede pașii spre Liga 1 și reprezentativele de juniori, te vor ajuta să revii foarte curând. Fotbalul românesc are nevoie de talentul și inspirația ta prin care să obțină performanțe deosebite pentru suporterii români.
Îți doresc sănătate și curaj! Tricoul echipelor naționale te așteaptă”, este mesajul președintelui FRF pentru Robert Moldoveanu.
Atacantul, care joacă de la șapte ani la Dinamo, a fost operat, la începutul lunii februarie, după accidentarea gravă suferită în primul meci amical din cadrul stagiului de pregătire al echipei din Ștefan cel Mare în Cipru, cu chinezii de la Shijiazhuang.
Moldoveanu, convocat la toate loturile naționale de juniori, este cel mai tânăr fotbalist care a evoluat în primele 24 de etape ale Ligii 1. Internaționalul de juniori a adunat 58 de minute, pentru echipa antrenată de Mircea Rednic, în partidele cu ASA Târgu Mureș, scor 0-0, și FC Botoșani, scor 1-1, ambele disputate în deplasare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER