Răzvan Burleanu și Mircea Lucescu au dat buzna peste Gică Hagi, acasă la „Rege”. Ce reacție a avut președintele FRF când a văzut ce a găsit: „Dimensiunea completă a traiectoriei lui”

Răzvan Burleanu și Mircea Lucescu au dat buzna peste Gică Hagi, acasă la „Rege”. Ce reacție a avut președintele FRF când a văzut ce a găsit: „Dimensiunea completă a traiectoriei lui”
Sursa foto: Sport Pictures
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gică Hagi a avut parte recent de o vizită surpriză la Academia de la Ovidiu, care îi poartă numele. Răzvan Burleanu și Mircea Lucescu i-au trecut pragul, neputând rata ocazia de a admira și muzeul dedicat „Regelui”, aflat chiar în cadrul complexului. Președintele FRF a fost, evident, impresionat.

Acolo pot fi admirate trofeele, medaliile, echipamentele și multe amintiri de preț din cariera fostului decar, dar nu lipsesc nici premiile primite în ultimii ani. În colțul dedicat echipei naționale sunt expuse ecusoanele personale de la turneele finale din 1984, 1990, 1994, 1998 și 2000, fanioane originale, precum și ghetele purtate în istoricul meci România – Columbia.

Răzvan Burleanu, impresionat de muzeul lui Gică Hagi. L-a vizitat împreună cu Mircea Lucescu

După ce a analizat cu mare atenție fiecare obiect din muzeul inaugurat în septembrie 2024, în prezența  directorului de marketing al Farului și a managerului media, Răzvan Burleanu a avut un discurs la superlativ despre Gică Hagi.

„Sunt impresionat să văd dedicație și în afara terenului, așa cum am văzut de atâtea ori pe gazon. Gică Hagi continuă să fie o sursă de inspirație prin ceea ce a creat de-a lungul timpului. Nu mă refer doar la infrastructură, ci și la impactul social pe care l-a avut la nivelul întregului fotbal românesc.

 

Acest proiect este o sursă de inspirație pentru multe alte cluburi din țara noastră. Vedem aici și jucătorii care au crescut în academie, asta înseamnă că au reușit deja să contribuie și să ducă mai departe acest incredibil proiect.

 

Te impresionează ce găsești în muzeu. De la prima diplomă, de la prima convocare. Îți oferă dimensiunea completă a traiectoriei remarcabile a lui Gică Hagi”, au fost cuvintele rostite de șeful de la Casa Fotbalului.

„Regele” a investit o sumă uriașă în construcția inaugurată recent

Poziționată de ani întregi în fruntea clasamentului FRF, Academia Hagi se află într-o continuă dezvoltare, ca urmare a dorinței „Regelui” de a oferi cele mai bune condiții. Așa se face că a investit opt milioane de euro într-un corp de clădire pe patru etaje care cuprinde următoarele facilități:

  • sală de mese și bucătărie pentru toate loturile Farului
    muzeu
  • camere pentru jucătorii echipei de seniori, dotate cu aer condiționat (fără televizoare)
  • etajele doi și trei destinate exclusiv juniorilor, camere cu 4 paturi
  • sală de lectură
  • sală de studiu
  • sală de ședințe
  • zonă de relaxare (bibliotecă, mese de tenis)

„Mă gândeam la început că voi ajunge departe. Ce am gândit s-a împlinit, dar e loc și de mai bine. Astăzi am inaugurat clădirea și o bază sportiva ce aparțin clubului Farul, un club cu infrastructura bună și copii mulți.

Am avut plăcerea de a întoarce fotbalului ce mi-a dat. Și pe mine m-au ajutat alții. Investiția cea mai bună e în copii. Cred că am făcut o treabă excelentă.

 

Nu contează câți bani s-au investit, important e că s-a făcut un lucru de calitate. Academia noastră a dat jucători la cel mai înalt nivel, muncim pentru România”, a spus Hagi la inaugurare.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă: Boala poate cauza daune permanente sistemului imunitar și creierului
Alertă: Boala poate cauza daune permanente sistemului imunitar și creierului
Scene sfâșietoare în familia unei vedete TV! Se pregătește să-și ia adio de la copii din cauza unui diagnostic crunt: 'Au apărut mai multe tumori'
Scene sfâșietoare în familia unei vedete TV! Se pregătește să-și ia adio de la copii din cauza unui diagnostic crunt:…
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
"FCSB l-ar lua". A indicat transferul din vară, imediat după U Cluj - CFR Cluj: "Acceptă să fie rezerva cuiva…
Cândva a fost un model de succes, iar acum se hrănește din gunoaie. Ce s-a întâmplat cu focoasa blondină?
Cândva a fost un model de succes, iar acum se hrănește din gunoaie. Ce s-a întâmplat cu focoasa blondină?
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
Mihai, salvamontistul sfâşiat de urs în Predeal, mai avea 300 m până acasă. Infarctul l-ar fi salvat din ghearele morţii
Mihai, salvamontistul sfâşiat de urs în Predeal, mai avea 300 m până acasă. Infarctul l-ar fi salvat din ghearele morţii
Singurele FIINȚE care vor trăi după ce oamenii dispar
Singurele FIINȚE care vor trăi după ce oamenii dispar
Cornel Dinu s-a plâns de pensia pe care o primește de la statul român! S-a comparat cu Elisabeta Lipă, care încasează, lunar, o sumă uriașă
Cornel Dinu s-a plâns de pensia pe care o primește de la statul român! S-a comparat cu Elisabeta Lipă, care…
Un nou ciclon lovește România! Meteorologii anunță ploi, vijelii și ninsori. Când se schimbă vremea
Un nou ciclon lovește România! Meteorologii anunță ploi, vijelii și ninsori. Când se schimbă vremea
GALERIE FOTO 30 de ani de la catastrofa aviatică de la Balotești. Cum e păstrată memoria victimelor la locul accidentului
GALERIE FOTO 30 de ani de la catastrofa aviatică de la Balotești. Cum e păstrată memoria victimelor la locul accidentului
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
În ce zone au voie polițiștii să stea cu radarul? Dacă sunt „ascunși în boscheți”, poți contesta amenda?
În ce zone au voie polițiștii să stea cu radarul? Dacă sunt „ascunși în boscheți”, poți contesta amenda?
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit părinți
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit…
×