Răzvan Burleanu, un nou anunț despre implementarea VAR-ului în Liga 1. „FRF nu are fonduri publice!” Ce obstacole întâmpină
Răzvan Burleanu a făcut un nou anunț despre momentul în care va fi implementat sistemul VAR în Liga 1.
Președintele Federației Române de Fotbal a dezvăluit că a purtat discuții cu oficialii cluburilor din Liga 1, iar aceștia și-au exprimat dorința ca în Liga 1 să fie implementat sistemul video cât mai rapid.
Răzvan Burleanu a transmis că echipele din Liga 1 au avut posibilitatea să contribuie financiar pentru implementarea sistemului VAR și susține că FRF nu dispune de fonduri publice.
Răzvan Burleanu, un nou anunț despre implementarea VAR-ului în Liga 1
Astfel, președintele FRF este de părere că este datoria cluburilor din Liga 1 să contribuie financiar pentru a avea parte de sistemul video. Cu toate acestea, Răzvan Burleanu spune că sunt trei obstacole în drumul spre implementarea VAR-ului: arbitrii vor trebui să fie instruiți în timp util, transportul arbitrilor la București unde vor fi instruiți și respectarea condițiilor sanitare pentru a preveni răspândirea COVID-19.
„Cluburile din Liga 1 aveau posibilitatea chiar acum câteva luni sau chiar un an să contribuie la acest efort financiar. Trebuie să luăm în considerare că FRF nu are fonduri publice. Toate fondurile sunt ale membrilor afiliați FRF. Am considerat că este rolul cluburilor din Liga 1 dacă își doresc o implementare de VAR să contribuie. Discuțiile pe care le am cu echipa de implementare sunt să fim gata cât mai repede posibil.
În același timp, nici să nu fim într-o situație pe care o regăsim în Premier League, față de ceea ce am avut la EURO 2020. La EURO am avut o implementare foarte bună a VAR-ului în comparație cu toate discuțiile din Premier League. Provocările țin de timp. Trebuie să pregătim aceiași arbitrii în timpul competiției. Asta e principala provocare. Apoi, trebuie să îi aducem pe toți la București să îi pregătim pe aceste simulatoare. Și trei, ne dorim ca niciunul dintre ei să nu fie pozitiv. Există posibilitatea să avem VAR la începutul play-off-ului”, a declarat Răzvan Burleanu, președintele FRF, în cadrul unei conferințe de presă.