Răzvan Marin avertizează înaintea meciului din Islanda: „Este cu totul altă echipă!”. Ce spune mijlocașul despre înfrângerea de anul trecut

Razvan Marin in meciul de fotbal dintre Romania si Germania, din cadrul Preliminariilor Campionatului Mondial 2022, desfasurat fara spectatori pe Arena Nationala din Bucuresti, duminica 28 martie 2021. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Mijlocașul Răzvan Marin a vorbit despre întâlnirea de joi din Islanda, la mai puțin de un an de la înfrângerea suferită de „tricolori” pe același stadion, în preliminariile Euro 2020.

Fotbalistul lui Cagliari a privit de pe banca de rezerve înfrângerea suferită de România în fața Islandei în preliminariile Campionatului European 2020 și e hotărât de această dată să pună umărul la obținerea unui rezultat pozitiv în fața nordicilor. Răzvan Marin își atenționează colegii că adversara noastră de joi a făcut multe schimbări la nivelul lotului de la ultima întâlnire directă.

Fotbalistul român le-a transmis coechipierilor săi cu mai puțină experiență că este nevoie ca ei să se adapteze rapid în echipă și să se ridice la nivelul jocurilor în cel mai scurt timp.

Răzvan Marin, înainte de meciul cu Islanda: „Sunt 200% motivat să câștigăm!”

România va întâlni în deplasare Islanda în preliminariile Campionatului Mondial din 2022, meci despre care Răzvan Marin spune că nu va semăna cu ce am văzut în luna octombrie a anului trecut. Fotbalistul lui Cagliari este conștient că formația noastră este lipsită de experiență, dar spune că în aceeași situație se află și adversarii noștri, care au făcut multe schimbări la nivelul lotului.

„Anul trecut am pierdut aici, am venit să ne facem jocul și să încercăm să câștigăm. Cred că trebuie să fim mai consistenți, să ne creăm mai multe șanse și sper ca la final să învingem.

Chiar mă uitam pe lot și cred că sunt al treilea cu cele mai multe prezențe la națională. Sper și îmi doresc ca toți jucătorii tineri să se adapteze cât mai repede, pentru că avem nevoie de ei. Sperăm toți să facem o treabă bună în aceste trei meciuri și nu numai”, a declarat Răzvan Marin.

Mijlocașul este convins că nu vom vedea aceeași partitură ca la finalul anului trecut, în primul rând pentru că nordicii au renunțat la o bună parte dintre jucătorii trecuți de o anumită vârstă. „Este cu totul altă echipă! Islanda a avut tot timpul un grup puternic și s-a bazat mai puțin pe calitatea individuală. Sper ca ce a fost în trecut să rămână acolo, iar de această dată să ieșim învingători. Atât s-a putut anul trecut, acum sper să ne luăm revanșa. Sunt motivat 200 la sută să câștigăm”, a mai spus Răzvan Marin în cadrul conferinței de presă.

Publicat: 01 09. 2021, 22:48