Răzvan Marin, înterviu cu zâmbetul pe buze, în Olanda. „Nu te stresa” VIDEO

Răvan Marin trece printr-o perioadă grea la Ajax Amsterdam. A jucat doar 38 de minute în ultimele zece partide. Fotbalistul român a dat un interviu pentru site-ul echipei și a povestit cu cine s-a sfătuit înainte să semneze cu formația din Amsterdam.

12.500.000 a costat transferul lui Răzvan Marin de la Standard Liege la Ajax Amsterdam. Olandezii au pus presiune pe el încă de la începutul aventurii. Ajax Amsterdam tocmai îl vânduse pe Frenkie de Jong la FC Barcelona pentru 90 de milioane de euro și fanii „lăncierilor” așteptau ca jucătorul crescut de Gheorghe Hagi să-l facă repede uitat.

Răzvan Marin a jucat 13 meciuri în tricoul lui Ajax Amsterdam

Răzvan a avut câteva meciuri mai slabe la început, a fost criticat și și-a pierdut entuziasmul. A ajuns pe banca de rezerve. Românul nu a mai prins un tricou de titular de aproape zece săptămâni, de la meciul cu Sittard din 29 septembrie.

În interviul acordat pentru site-ul clubului fanii l-au văzut zâmbind după multă vreme și trag nădejde că vor vedea curând un alt jucător. Răzvan le-a povestit olandezilor cu cine s-a sfătuit înainte să semneze cu Ajax.

„Ajax este văzut în România ca un mare club. Am avut câțiva jucători care au făcut o treabă foarte bună aici. Toată lumea știe că este un club mare, unul dintre cele mai mari. La început am vorbit foarte mult cu Cristian Chivu și mi-a dat multe sfaturi. Și nu a fost doar el… I-am cerut părerea și lui George Ogăraru. Am vorbit mult despre echipa Ajax și despre oraș. A ținut să-mi transmită că merg la un club foarte mare. Mi-a spus să muncesc mult: «Dacă îți faci treaba, totul va fi în regulă. Nu te stresa, nu te lăsa cuprins de emoții. Fii tu, cu adevărat!»”, a declarat internaționalul român.

Ajax se află pe primul loc în clasament și are șase puncte în fața echipei de locul 2. Răzvan Marin a jucat 8 partide în campionat,13 în total. 1.000.000 de euro este salariul anual de la Ajax Amsterdam.

Publicat: 06 12. 2019, 18:41
Actualizat: 06 12. 2019, 18:47