Răzvan Marin recunoaște că a greșit față de selecționerul Mirel Rădoi: „Vreau să-mi prezint scuze”
Internațíonalul Răzvan Marin a postat pe Facebook un mesaj în care admite că a greșit față de fanii echipei naționale și față de staff-ul tehnic al tricolorilor.
După meciul cu Macedonia de Nord, scor 0-0, mijlocașul României s-a declarat nemulțumit de faptul că nu a jucat mai mult în cadrul celor trei meciuri disputate de către prima reprezentativă în această lună.
Răzvan Marin, care se află sub contract cu Cagliari în Serie A, nu a fost titularizat de Mirel Rădoi la echipa națională a României, iar în locul său este folosit Dragoș Nedelcu.
Răzvan Marin recunoaște că a greșit față de selecționerul Mirel Rădoi: „Vreau să-mi prezint scuze”
La câteva zile după acele afirmații, milocașul a revenit asupra ideilor sale emise la Skopje, în preliminariile Cupei Mondiale 2022.
„Vreau să-mi prezint scuzele fanilor echipei naționale și lui mister Mirel Rădoi.
Pentru mine, echipa națională a României înseamnă un vis devenit realitate și sunt mândru și recunoscător pentru fiecare minut în care am șansa să-mi reprezint țara.
Simt ca pot oferi foarte mult echipei naționale și faptul că nu am avut șansa de a-mi ajuta mai mult colegii din teren, m-a determinat să dau acea declarație nefericită la sfârșitul meciului din Macedonia de Nord.
Este o mândrie să îmbrac tricoul echipei naționale și întotdeauna voi pune interesele grupului înaintea interesului propriu”, a scris Răzvan Marin pe rețelele sociale.
Nu sunt mulțumit să vin la echipa națională și să joc doar un meci, cu Liechtenstein. Nu mi-a spus nimeni nimic. Acum sunt destul de nervos și sunt supărat după meci. Mă duc la echipa mea de club să joc și pe pozița unde dau cel mai bun randament
Rzăvan Marin, după meciul cu Macedonia