FCSB a început excelent noul sezon. Toni Petrea și Thomas Neubert au toate motivele să spere la un campionat reușit. Cei doi au primit încă o veste bună. Răzvan Oaidă e refăcut și este aproape de revenirea pe gazon.
Trei victorii la scor de neprezentare a avut FCSB în acest sezon. Pentru echipa lui Gigi Becali urmează o deplasare la Voluntari, în campionat, și meciul dîn Serbia, cu FK Topola, din turul 2 al Europa League.
Toni Petrea și Thomas Neubert primesc o nouă veste bună, după rezultatele excelente din ultima vreme. Accidentat la începutul lunii iulie, Răzvan Oaidă este refăcut, anunță Antenasport. Sursa citată notează că acesta a reluat pregătirea și este așteptat să revină pe teren peste două, trei săptămâni.
Lucian Filip, Dragoş Nedelcu, Răzvan Oaidă şi Aristeidis Soiledis sunt cei patru jucători care au avut probleme de sănătate în ultima vreme.
În afara lui Oaidă, și grecul Soiledis ar putea reveni în perioada imediat următoare. De partea cealaltă, Nedelcu și Filip mai ai de așteptat până la recuperarea completă de pe urma accidentărilor.
Victor Pițurcă nu are milă de jucătorii români. Antrenorul spune că e nevoie de de multă muncă pentru ca aceștia să ajungă să performeze.
„Jucătorii cum sunt Man, Coman, ăștia trebuia în doi, trei ani să joace în grupele Ligii. Coman s-a autodepășit cu Austria. Dar cu acești jucători trebuie muncă.
Am ajuns să conducă un preparator fizic o echipă din România. Bun, asta e! Important e cel care lucrează din spate, care face tactica. FCSB este pe un drum bun, joacă bine, a câștigat lejer”, a spus Pițurcă la Digi Sport.
Preparatorul fizic are planuri mari și vrea ca forma fizică a roș-albaștrilor să fie una de invidiat. Neubert vrea ca FCSB să joace ca Liverpool, nu ca Bayern Munchen!
„Nu vreau să jucăm ca Bayern Munchen. Echipa cu care vreau să ne comparăm este Liverpool”, a dezvăluit Neubert pentru Antena Sport.
Neamțul este dublu campion al României, alături de Reghecampf. Acum are planuri pentru 10 ani.
„Tot staff-ul le spune jucătorilor doar un lucru: luaţi mingea înapoi, luaţi mingea înapoi! Este incredibil. Asta vreau să văd şi la echipa noastră.
Chiar am acest vis să construiesc, în următorii zece ani, ceva unic în România, la Steaua. Pentru mine, FCSB e Steaua”, a declarat preparatorul fizic al FCSB cu o săptămână în urmă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER