Răzvan Pleșca, declarație ciudată după egalul cu CFR Cluj. „Rezultat perfect, dacă am fi câștigat s-ar fi făcut speculații”
Gaz Metan Mediaș și CFR Cluj au terminat la egalitate meciul din etapa a 24-a. Duelul s-a încheiat 0-0, iar Răzvan Pleșca a fost foarte mulțumit. După acest rezultat echipa lui Edi Iordănescu a urcat pe locul 6.
Răzvan Pleșca a fost omul meciului Gaz Metan Mediaș-CFR Cluj 0-0. Portarul de 37 de ani a reușit două intervenții spectaculoase în finalul primei reprize și și-a salvat echipa. Omrani și Rondon au asediat poarta adversă și au trimis periculos cu capul, dar Pleșca a scos incredibil de fiecare dată.
„A ieşit un rezultat perfect pentru că dacă am fi câştigat noi s-ar fi făcut speculaţii în legătură cu playoff-ul, aşa e un rezultat bun pentru toată lumea, corect.
Am jucat împotriva echipei campioane, a echipei care are cele mai mari şanse să devină campioană şi anul acesta şi ştiam că va fi un meci greu pentru mine. Oricum, era foarte greu să înscriem împotriva CFR-ului, aşa cum au probleme toate echipele care joacă cu ei”, a declarat Răzvan Pleșca.
Jucătorii lui Gaz Metan își fac socoteli de play-off
Egalul dintre Gaz Metan și CFR Cluj oferă o săptămână de liniște pentru jucătorii ambelor echipe. CFR Cluj are 48 de puncte și se află pe primul loc la 6 puncte distanță de FCSB. Gaz Metan a urcat pe locul 6 după acest egal.
„Nu ar fi un dezastru dacă nu ajungem în play-off, ci doar o dezamăgire. Noi, la începutul sezonului, am fixat un target de 40-42 de puncte. Dacă vom reuşi să acumulăm 40 de puncte şi nu ne vom califica în playoff ar fi pentru prima dată în istorie când cineva ratează playoff-ul cu un asemenea punctaj,” a spus Pleşca la final.