Răzvan Raț l-a analizat pe Denis Haruț, fotbalistul pe care Gigi Becali vrea să îl transfere la FCSB.
Fundașul dreapta în vârstă de 21 de ani se află pe lista de transferuri a celor de la FCSB, iar Gigi Becali deja a început negocierile pentru a-l aduce la gruparea roș-albastră, dar Răzvan Raț susține că internaționalul U21 nu știa în urmă cu doi ani cum să joace fotbal.
Răzvan Raț a fost coleg de cameră cu Denis Haruț în prima jumătate a anului 2018, la Poli Timișoara, iar fostul căpitan al echipei naționale a României a observat ce carențe are internaționalul U21.
„Tu nu ai orientare deloc! Cum calculezi, cum te poziționezi?”, l-a întrebat Răzvan Raț pe Denis Haruț. „Păi, după cum e faza”, i-a răspuns fotbalistul dorit de Gigi Becali. Răpunsul lui Haruț nu i-a picat bine fostului căpitan al echipei naționale a României.
„E greșit să joci doar din instinct! Ești fundaș, contează organizarea!”, i-a spus Răzvan, iar apoi i-a explicat pe urmă: „Trebuie să ai repere clare pe teren, să ții cont de minge, de adversar, de coechipieri. Nu poți să te descurci numai cu talentul!”.
Ca să îi arate ce greșeli face, Răzvan Raț i-a desenat pe o foaie lui Denis Haruț cum trebuie să stea în teren în funcție de reperele pe care i le fixase el. Astfel, fotbalistul U21 a continuat să fie titular la Poli Timișoara, iar apoi a plecat la Botoșani când echipa din Banat a retrogradat.
Fotbalistul în vârstă de 21 de ani s-a impus la FC Botoșani după ce a ajuns sub comanda lui Marius Croitoru și a adunat 49 de prezențe în tricoul moldovenilor.
Valeriu Iftime a dezvăluit pentru ProSport în urmă cu o zi că Denis Haruț e aproape de FCSB. „Am discutat cu domnul Becali și vă pot spune că aproape suntem înțeleși. Sunt încă unele mici cerințele de ale mele, dar mai mult va sigur și acestea vor fi acceptate.
Am obtinut o sumă aproape de cea dorită de mine. Nu este 600 de mii suma, dar voi rămâne și cu 20 la sută din procente. Repet, suma este aproape cea pe care eu am cerut-o. Asta e viața. Și eu, dar și domnul Becali vrem binele echipelor noastre și fiecare am tras cât am putut”, a declarat Valeriu Iftime pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER