Mirel Rădoi a reușit să-și pună rapid amprenta la echipa națională, acesta obținând în primele două meciuri un egal, 1-1, cu Irlanda de Nord și o victorie, 2-3, cu reprezentativa Austriei. Însă, Nicușor Bancu nu a excelat în cele două meciuri pe postul de fundaș stânga, astfel că Răzvan Raț și Marius Șumudică îi cer lui Mirel Rădoi să naturalizeze jucători străini la națională.
Următoarea partidă pentru România va fi barajul cu Islanda din ediția trecută de Liga Națiunilor, care va avea loc pe 8 octombrie la Reykjavik.
Răzvan Raț, fost fundaș important al echipei naționale, consideră că România ar trebui să se alinieze cu celelalte țări din Europa și să aducă și ea jucători străini la națională. Acesta este de părere că Mario Camora și Junior Morais, care și-au obținut cetățenia română, ar trebui să îmbrace tricoul naționalei noastre.
„Sunt foarte mulţi jucători naturalizaţi la diferite echipe din Europa. Atât timp cât aduc un plus de valoare echipei, e mai puţin important de unde provin. Camora şi Junior Morais sunt jucători de valoare şi au demonstrat la echipele lor de club.
Este foarte importantă adaptarea lor pentru că una este să joci la echipa de club şi alta este să joci la echipa naţională. Este diferenţă mare din punct de vedere al presiunii”, a declarat Răzvan Raț pentru AntenaSport.
De cealaltă parte, Marius Șumudică, antrenorul lui Gaziantep, l-a criticat dur pe Nicușor Bancu, care nu a jucat strălucit în cele două meciuri în care a fost titlular cu Irlanda de Nord și Austria. Precum Raț, Marius Șumudică este de părere că România ar trebui să aducă la echipa națională și jucători străini.
„În primul rând contează valoarea jucătorului şi nu unde a fost născut. Bancu nu poate juca fundaş stânga în sistemul de patru apărători, nu poate! A pierdut şi din valenţele tehnice în ultimul timp, probabil e şi o presiune asupra lui.
A ajuns săracul de 2-3 ori şi a dat nişte centrări de i-a lovit pe poliţiştii ăia din tribună. Cred că o să mă urască băieţaşul ăsta de cât timp spun, de un an de zile”, a spus Marius Șumudică.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER