Reacția lui Dusan Uhrin după ce Dinamo s-a calificat mai departe în Cupa României

Dusan Uhrin a recunoscut că Dinamo a avut viaţă grea la Arad, cu UTA, în 16-imile Cupei României. Antrenorul bucureştenilor nu se aştepta să aibă parte de o partidă atât de dificilă, ţinând cont de faptul că a trimis în primul ”11” cei mai buni jucători.

”Am vrut să câştigăm acest meci, pentru că era în obiectivul nostru. A fost un meci foarte dificil. Arad a jucat bine, au luptat, terenul nu a fost aşa de bun pentru noi, pentru că nu obişnuim să jucăm pe teren sintetic. Sunt fericit că au fost mulţi suporteri şi a fost o atmosferă frumoasă.

Sincer, nu am pierdut niciodată la Arad. E bine pentru mine, dar şi pentru noi, pentru că a fost foarte dificil”, a spus Dusan Uhrin la finalul partidei UTA Arad – Dinamo, încheiată cu victoria bucureştenilor, 3-1.

Dinamo a deschis scorul încă din minutul 13, prin Moldoveanu, dar gazdele au revenit repede. După 6 numai minute au restabilit egalitatea, 1-1, prin Moise. Celelalte reuşite au venit în partea secundă. Bucureştenii au punctat prin Nistor, minutul 58, şi Neicuţescu, minutul 82, şi s-au califiticat în 8-imile Cupei României.

Echipele:

UTA: Bolboaşă – Andr. Rus, Fl. Ilie, Melinte, Tomozei – Dam. Isac (Vulturar 90+4′), R. Moise, Lorenzi, Oct. Ursu (Oroian 90+2′) – Cip. Rus (cpt.)(Al. Ioniţă 66′), Buhăcianu
Rezerve neuliztate: Fl. Iacob – Hrezdac, Miculescu, Şeroni, Al. Ioniţă
Antrenor: Laszlo Balint

Dinamo: Straton – D. Ciobotariu, Puljic, Mih. Popescu, Laur. Corbu – Al. Răuţă (Bru Kevin 79′), I. Filip, D. Nistor (cpt.) – Sorescu, Montini (Neicuţescu 55′), Rob. Moldoveanu (Gabriel Moura 63′)
Rezerve neutilizate: Piscitelli – Klimavicius, Ric. Grigore, Brito
Antrenor: Dusan Uhrin Jr.

Publicat: 24 09. 2019, 20:44