Reacția lui Emil Săndoi, după ce a fost înjurat de fanii lui FC U Craiova: „Am refuzat-o pe Lyon ca să rămân aici!”
Emil Săndoi a revenit la Craiova ca adversar, dar tehnicianul n-a fost primit deloc bine, fiind înjurat de fanii celor de la FC U, la meciul cu Chindia.
Antrenorul grupării din Târgoviște a recunoscut că l-a durut tratamentul la care a fost supus și a subliniat că s-a atașat atât de mult de Craiova, încât a refuzat chiar și un transfer la Lyon.
„Orgoliile sunt mari la ambele echipe. Vreau să subliniez aspectele pozitive pe care le-au promovat în fotbalul românesc ambele echipe. Prima, cea din Liga 1, a făcut aproape în fiecare an câte un pas în față. S-au făcut progrese într-o perioadă relativ scurtă. Și în partea cealaltă, la FC U, oamenii de acolo au un merit deosebit, pentru că au pornit cu această echipă din Liga 4. Au reușit să ducă echipa din Liga 4 în prima ligă. Acum, au reușit să îl aducă pe Mutu antrenor”, a spus recent Emil Săndoi, la ProSport Live.
Emil Săndoi, înjurat de fanii lui FC U Craiova: „E normal să doară puțin! Am refuzat-o pe Lyon!”
Fost mare fundaș al Universității Craiova, Emil Săndoi a avut oferte tentante și putea să ajungă chiar la Lyon. Deși tehnicianul susține că a refuzat oferta francezilor, se pare că transferul nu s-a mai realizat după o accidentare suferită de fostul internațional român, înainte de Campionatul Mondial din 1994.
„Nu i-am aplaudat ironic, ci pentru ceea ce fac atunci când își susțin echipa. Nu vă așteptați la răspunsul ăsta! Doare puțin, e normal, m-am sacrificat pentru un anumit club, eu nu intru în această polemică. Acum țin cu Chindia, în rest țin pumnii și celor de la CSU și celor de la FCU!
Este un sentiment special când joc la Craiova. Am refuzat contracte enorme ca să rămân aici, chiar și de la Lyon. Visam să joc toată viața la un singur club, Universitatea Craiova, nu a fost să fie așa. Trebuie să-mi fac meseria, mi-aș fi dorit victoria acum”, a spus Emil Săndoi.