Reacția lui Helmuth Duckadam, după ce CSA Steaua a decăzut din drepturile de folosință a trei mărci: „Era deja o aberație”

FCSB a obținut o victorie importantă astăzi în procesul cu CSA Steaua. Curtea de Apel București a decis ca echipa armatei să decadă din drepturile de folosință ale mărcilor „Steaua București”, „CS Steaua 1947-1967” și „Steaua”.

Decizia poate fi importantă pentru dosarul în care CSA Steaua îi cere lui Gigi Becali (60 de ani) un prejudiciu de 37 de milioane de eruo, astfel că patronul FCSB poate argumenta că cererea acestora ar fi neîntemeiată. Președintele de imagine al vicecampioanei, Hemuth Duckadam, a reacționat după decizia luată joi de Curtea de Apel București:

„Era deja o aberație cu acel proces ăn care se cereau 37 de milioane de euro despăgubiri pentru siglă și mai știu eu pentru ce alte prejudicii. Mi se pare ok decizia Curții de Apel. Adică, este un prim pas în care cred eu că lucrurile se vor pune la punct.

Cred că va mai dura un an și jumatate, poate chiar doi, dar cred că până la urmă și dreptatea asta trebuie să fie odată restabilită. Da, mă simt mai bine”, a spus Duckadam la Digi Sport.

CSA Steaua poate face recurs la această decizie în termen de 30 de zile de la comunicare. Indiferent de sentința care se va da la recurs în acest proces, clubul lui Gigi Becali nu va mai putea folosi niciodată numele „Steaua”, pe care l-a pierdut prin sentință definitvă în 2016.

„Solutia pe scurt: Evocând fondul, după anularea cu reținere: Admite în parte acțiunea. Constată decăderea pârâtei Clubul Sportiv al Armatei Steaua din drepturile conferite asupra mărcilor înregistrate: MN 26915 STEAUA BUCUREȘTI, MN 63179 CS STEAUA 1947 -1967, MN 63180 – STEAUA, MN 63287 – A, pentru toate produsele și serviciile pentru care ele sunt înregistrate. Respinge în rest acțiunea ca neîntemeiată. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 20.411 lei cu titlu de cheltuieli de judecată proporțional cu admiterea în parte a acțiunii. Cu recurs în 30 de zile de la comunicare, ce se depune la Curtea de Apel București. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, azi, 25.04.2019. Document: Hotarâre 25.04.2019”, se arată pe documentul postat pe site-ul portal.just.ro

Publicat: 25 04. 2019, 20:47
Actualizat: 25 04. 2019, 20:48