Reacția lui Mihai Teja după accidentarea gravă a lui Mateiu: „N-a fost intenție! Îi doresc tot binele și îmi cer eu scuze”
Mihai Teja dă asigurări că Diogo n-a vrut să-l accidenteze grav pe Alexandru Mateiu! Tehnicianul a avut un mesaj special pentru fotbalistul Universității, la finalul partidei de sâmbătă.
Antrenorul celor de la Gaz Metan și-a cerut scuze pentru accidentarea suferită de Mateiu, care a avut nevoie de îngrijiri medicale chiar pe gazon.
„Acum urmează Comisiile. Dați-le, fraților, 3 luni, 5 luni de suspendare pentru așa ceva! Fotbalul nu e cu cotul în gură. Nu suntem la box!”, a tunat fostul mare arbitru internațional Ion Crăciunescu, la Digi Sport.
Mesajul lui Mihai Teja după accidentarea gravă a lui Alexandru Mateiu: „Îmi cer scuze!”
Mihai Teja și-a cerut scuze după accidentarea lui Alexandru Mateiu, dar a sărit și în apărarea jucătorului său.
„Îmi pare rău pentru Mateiu, sper să nu aibă nimic grav și îmi cer eu scuze. N-a fost intenție și îi doresc tot binele din lume. N-ar trebui să existe așa ceva, dar când sari la cap te ajuți de brațe”, a spus Mihai Teja.
Tehnicianul Mediașului este dezamăgit că echipa sa nu a putut să obțină un punct la Craiova.
„N-am făcut un meci foarte rău, nu putem să dăm gol nici din penalty. Era important, mai erau zece minute, dar n-am reușit. În a doua repriză, le-am spus băieților să țină mai mult de minge, dar există și o diferență de valoare între noi și CS U Craiova. Am întâlnit cele mai bune echipe, dar campionatul este lung și suntem la început de drum. Mă deranjează că nu câștigăm puncte, însă echipa joacă un fotbal bun, atât cât putem. Suntem un grup unit, încercăm să fim mai pragmatici și să câștigăm punctele data viitoare”, a mai afirmat antrenorul echipei din Mediaș.