Reacția lui Miriuță, după ce Nistor s-a întors în Ștefan cel Mare
Dinamo a renunțat în această iarnă la căpitanul Paul Anton și la Rivaldinho, dar a reușit să-i transfere pe Aitor Monroy și Ivan Pesic. La capitolul „veniri”, formația din Ștefan cel Mare s-a mai întărit cu Vlad Olteanu, Mihai Popescu și Daniel Popa,reveniți după împrumuturile la FC Voluntari, respectiv FC Botoșani. Ieri, „câinii” au reușit readucerea lui Dan Nistor, transferat în vara la CFR Cluj în schimbul portughezului Felipe Nascimento.
Tehnicianul lui Dinamo, Vasile Miriuță, se declară mulțumit de readucerea lui Dan Nistor în Ștefan cel Mare „L-am dorit cu toții, și eu în special mi-am dorit ca Dan să revină, de mâine se va prezenta la antrenamente și ne va ajuta foarte mult. Nistor este unul dintre jucătorii foarte importanți de la Dinamo, el anul trecut a jucat cu Hanca, cu Adam, s-au înțeles foarte bine, și sincer chiar mă bucură foarte mult. Fiecare antrenor are filosofia lui, eu sunt un antrenor care discută foarte mult cu jucătorii, sunt mai apropiat de ei, dar bineînțeles, până la o limită. Sunt sigur că voi avea o relație excelentă cu Dan, i-am spus că îl aștept cu brațele deschise”, a spus Miriuță la Digisport.
Antrenorul în vârstă de 49 de ani a vorbit și despre situația lui Jamie Penedo, dar și despre posibila aducere a fostului său elev, Mihai Mincă „Îl așteptăm pe Penedo să se întoarcă, astăzi trebuie să sosească, vom vedea. A trimis niște mesaje că este în spital și că are niște probleme medicale, deci s-a discutat cu el. În seara asta îl aștept. Eu am rămas în relații foarte bune cu Mincă, l-am antrenat în două mandate, dar nu a fost vorba de el să vină acum”, a mai precizat tehnicianul.
Articol scris de Daniel Anghel