Reacția patronului lui Dinamo după înfrângerea suferită în meciul cu Chindia: „Să tragem din greu pentru a face o echipă grozavă!”
Dinamo a pierdut la Ploiești cu Chindia, scor 0-1, iar Pablo Cortacero a urmărit din tribune cum echipa lui Cosmin Contra este învinsă de formația care a terminat ultima în Liga 1, în sezonul trecut.
La finalul partidei, Pablo Cortacero a recunoscut superioritatea Chindiei, însă le dă speranțe fanilor că Dinamo se va bate pentru primele locuri.
Reacția lui Pablo Cortacero după eșecul lui Dinamo: „O înfrângerea grea, dar corectă!”
„A fost o înfrângerea grea, dar corectă. Acum e timpul să tragem din greu pentru a face o echipă grozavă, așa cum merită fanii și acest club. Forza Dinamo”, a fost mesajul lui Pablo Cortacero, pe Facebook.
După partida de la Ploiești, Cortacero a fost ironizat de Cornel Dinu, care a urmărit conferința de presă de duminică, la care a participat și Cosmin Contra: „Contra, săracul, a fost aruncat în această situație. El avea o situație clară în Spania. A fost o grupare așa-zis dinamovisto-politică transilvană care a presat și a găsit acești patroni. El a vrut să facă bine, a făcut această legătură. Melero Marin era altceva. Când a fost Melero Marin la Getafe, Cosmin era jucător acolo. Era și Craioveanu acolo. Apoi apare acest offshore, «CortaZero», «Scurtul zero» în traducere directă. A avut un discurs mai mult decât ciudat, poate nu s-a tradus. Habla español (n.r. „Vorbește spaniolă”), dar nu tot timpul. Nu era discursul unui om de fotbal”.
„Știam că am mult de muncă, stiam că avem nevoie de multe schimbări, dar le-am zis și lor, aici nu o să mai accept niciodată lipsa de atitudine, lipsa de a înțelege la ce club ești și sigur vor dispărea mulți dintre ei pentru că Dinamo vine după 2-3 ani în care s-a zbătut în anonimat și trebuie să găsim jucătorii care să joace cu atitudine”, a punctat Cosmin Contra, vizibil dezamăgit de eșecul cu Chindia.