Reacție dură a lui Ganea după ce „U” Cluj a anunțat că a câștigat un proces cu el: „Să vină DNA-ul”
Site-ul oficial al echipei Universitatea Cluj a anunțat vineri că „printr-o decizie definitivă și irevocabilă” a câștigat procesul cu fostul antrenor Ionel Ganea prin care acesta e obligat să returneze 60.000 de euro grupării ardelene. Ganea a reacționat în urma acestei deciziii. La început pe un ton ușor amuzat: „Mă și bufnește râsul când văd acest anunț al lor. Păi ei au să-mi dea o sumă de aproape 190.000 de euro și eu am câștigat până acum toate procesele cu ei. Și sunt o grămadă”.
Ganea a fost antrenor al echipei patronate de Florian Walter din februarie 2013 până în octombrie 2013. De un an se „războiește” atât în civil, cât și pe plan sportiv cu societatea de care aparține clubul. Și dacă la început, Ganea era ușor amuzat de anunțul făcut de club, el a devenit dintr-o dată foarte serios și a trecut la acuze dure împotriva celor cu care se judecă. Este oricum incredibil că acest război juridic între fostul internațional român și „U” Cluj se poartă prin toată țara.
Ganea cere implicarea DNA-ului în cazul său
„Am câștigat trei procese la Cluj, patru la Înalta Curte, vreo șase la Federația Română de Fotbal și la Botoșani încă două. Chiar și la Galați am câștigat în parte, nu totalitate. Acum la decizia pe care o anunță ei, să știți că mai am o cale de atac. Ei au câștigat pe căi ordinare, dar acum urmează să ne judecăm pe căi extraordinare. Oricum, sunt multe lucruri de spus aici”, a explicat Ganea, după care a trecut la un limbaj avocățesc. De fapt nu e de mirare. Puțini știu că fostul atacant care îi câștiga titlul din 1999 echipei Rapid e licențiat în drept. Și dă proceselor lui și o conotație politică. „Eu vreau să remarc un lucru. Mi se pare foarte ciudat cum Marieta Anastasescu, administratorul judiciar al clubului de fotbal Universitatea, a strămutat toate procesele cu mine la Înalta Curte și în Moldova. Păi, Florian Walter de ce credeți că a angajat la firma lui Romprest un judecător de la Înalta Curte? O să vă întrebați și de ce ne tot judecăm în Moldova? Păi, din ce am citit și eu pe internet, ea e reprezentanta unor politicieni din PSD. Cine controlează Moldova? S-a văzut acum la alegeri. E sunt unul dintre aceia care speră ca noul președinte Iohannis să facă lumină în țara asta. Și îi îndemn pe cei de la DNA să își facă datoria ca și până acum și să investigheze cum de reușește Marieta Anastasescu să strămute aceste procese prin Moldova. Există înregistrări, există dosare. Și există acest judecător sindic, Pruteanu Lică. Văd că el e transformat acum în apărătorul creditoarei Universitatea Cluj, deși e plătit din bani publici și ar trebui să-și facă datoria pentru că el și-a ales această meserie. Iar sunt un bun contribuabil, plătesc impozit pe profit. Sunt multe abuzuri care se fac. Când am câștigat la Botoșani un proces privind drepturile salariale, nu mi-a venit motivarea deși au trecut patru luni de la decizie. Când au câștigat ei pe fond, imediat am primit motivarea. În plus, ei îl citează pe Mărginean care nu mai e administrator special, îl citează la adresa lui de acasă, nu pe cea de la club. Vlad Munteanu care e acum în locul lui nu a primit nicio citație, deși toată lumea știe că el e acum la Universitatea Cluj. Ce să mai zic? Această societate cu care mă judec eu e societatea cu cele mai multe dosare asociate”.
Indiferent de ceea ce se poate desprinde din declarațiile făcute de Ganea, pe care și le asumă, un lucru este totuși greu de înțeles. De ce un proces de acest tip se poartă prin toată țara? Conform declarațiilor fostului internațional român, practic de când el a câștigat pe căi sportive litigiile privind drepturile lui salariale, tabăra cealaltă a tergiversat achitarea acestor datorii către fostul antrenor prin tot felul de proceduri judiciare care durează de aproape un an. La fel ca atunci când era fotbalist, Ganea nu se dă niciodată bătut.